Curtea de Casatie, cea mai inalta instanta franceza, a respins definitiv recursul inaintat de UBS si a dispus ca banca din Elvetia sa plateasca amenda record de 1,1 miliarde euro pentru sistemul francez de justitie. 

Reprezentantii UBS s-au declarat "dezamagiti" de aceasta hotarare a instantei. 

"UBS estimeaza ca baza de calcul a sanctiunii este exagerata si este fundamentata doar pe afirmatii", sustine UBS. 

Reprezentantii bancii au contestat competenta autoritatilor franceze in investigatia care a vizat acuzatii de spalare de bani si evaziune fiscala, intrucat faptele avute in vedere s-ar fi petrecut in Elvetia.  De altfel, UBS a anuntat ca ia in calcul posibilitatea de a continua actiunea la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil. 

Investigatia autoritatilor franceze a vizat fapte petrecute intre 2004 si 2012. UBS a contestat prima sentinta la curtea de apel din Paris, care a respins insa contestatia reprezentantilor bancii in septembrie.  In iunie 2013, procurorii francezi au deschis o ancheta pentru a stabili daca UBS a incurajat bancheri ai diviziei din Elvetia a gruplui sa convinga clienti francezi sa-si deschida conturi bancare in Elvetia care le permiteau sa evite plata taxelor, potrivit MarketWatch.