Fed: Moneda virtuală de la Facebook stârnește “îngrijorări serioase cu privire la viaţa privată, spălarea banilor și securitatea financiară”
Facebook
Preşedintele Băncii centrale a SUA (Fed) Jerome Powell a apreciat miercuri că proiectul de criptomonedă al reţelei sociale Facebook ridică "multe îngrijorări serioase cu privire la viaţa privată, spălarea banilor, protecţia consumatorilor şi securitatea financiară", informează AFP.
Reţeaua socială Facebook a anunţat recent că intenţionează să introducă o nouă criptomonedă, denumită Libra, în cadrul strategiei sale de a se extinde pe segmentul plăţilor digitale. Facebook susţine că Libra va fi susţinută de active reale, precum depozite bancare şi obligaţiuni guvernamentale, în ideea de a fi mai stabilă decât alte criptomonede precum bitcoin, scrie Agerpres.
Cu prilejul unei audieri într-o comisie a Congresului, Powell a spus că Libra ar putea fi utilizată pentru spălarea banilor şi finanţarea terorismului şi de de asemenea ar putea pune în pericol stabilitatea financiară având în vedere faptul că numărul mare de utilizatori ai Facebook ar duce la o adoptare largă a criptomonedei Libra.
"Procesul de examinare a acestor îngrijorări ar trebui să fie unul răbdător şi minuţios", a spus Powell, adăugând că Fed îşi coordonează acţiunile împreună cu alte organisme de reglementare, precum Departamentul Trezoreriei, şi alte bănci centrale din străinătate. Proiectul Libra "nu poate avansa" înainte ca semnele de întrebare cu privire la riscurile de spălare a banilor să fie examinate cu atenţie, a subliniat Jerome Powell.
Anterior, guvernatorii băncilor centrale din Marea Britanie, Franţa şi Germania au avertizat Facebook că trebuie să se aştepte la o mulţime de întrebări din partea autorităţilor de reglementare cu privire la Libra.
Până acum, marile bănci centrale s-au abţinut să reglementeze monedele digitale, deoarece au eşuat anul trecut să ajungă la un acord cu privire la modul în care ar trebui făcut acest lucru şi după ce au concluzionat că monedele digitale sunt prea mici pentru a pune în pericol sistemul financiar.
Însă anunţul Facebook, cea mai mare reţea socială din lume, privind lansarea Libra a readus în atenţia autorităţilor subiectul criptomonedelor, atenţia fiind îndreptată acum spre aşa-numitele monede stabile, care sunt susţinute de active reale.
Pe acelasi subiect: