Exxon, Shell si Petrom au semnat un acord cu Ucraina pentru exploatarea gazelor din Marea Neagra, in apropierea tarmului Romaniei
Ucraina a incheiat cu un consortiu format din Exxon Mobil, Shell, Petrom si compania de stat Nadra o intelegere prin care se reconfirma intentia de a incheia un acord de impartire a productiei pentru exploatarea perimetrului gazeifer Skifski din nord-vestul Marii Negre, potrivit unui anunt al presedintiei ucrainene, citat de AFP.
Consortiul intentioneaza sa extraga gaze naturale din zacamantul Skifski, localizat in largul coastelor Ucrainei, in apropiere de tarmul Romaniei, potrivit Mediafax.
Acordul a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei Eduard Stavytsky si reprezentanti ai Exxon, Shell si Petrom, in prezenta presedintelui Viktor Yanukovych. Ceremonia a avut loc la New York, in timpul Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, potrivit presedintiei ucrainene.
Contractul final ar urma sa fie semnat peste o luna, la Kiev.
Stavytsky a precizat ca exploatarea Skifski va da un randament de 8-10 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Volumul este echivalent cu peste jumatate din consumul anual al Romaniei.
Anul trecut, OMV Petrom si ExxonMobil au anuntat o descoperire semnificativa de gaze in Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei.
Ucraina incearca sa-si diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale, dupa numeroase dispute cu Rusia, in prezent singura sursa de import.
Kievul spera sa semneze in luna noiembrie un acord de asociere cu Uniunea Europeana, un prim pas spre liberalizarea comertului cu vecinii din vest, incercand sa se indeparteze astfel de zona de influenta a Rusiei.
Guvernul ucrainean a mai semnat in ianuarie, cu Shell, un acord evaluat la 10 miliarde de dolari vizand exploatarea zacamintelor de gaze de sist.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS