Europa nu rămâne fără gaze în toiul iernii. Kievul și Moscova anunță semnarea acordului pentru tranzitul de gaze rusești către continent
Gaze naturale, Gazprom
Kievul şi Moscova au anunţat luni seară că au semnat după negocieri dificile un contract privind tranzitul de gaze ruseşti pentru Europa prin Ucraina îndepărtând temerile unei noi crize în plină iarnă.
"Ucraina a semnat un contract de tranzit pentru cinci ani", a anunţat pe pagina sa de Facebook preşedintele Volodimir Zelenski. "Europa ştie că nu o vom abandona", a adăugat el, potrivit Agerpres.
Informaţia a fost confirmată de directorul gigantului rus Gazprom, Alexey Miller, citat de mediile ruse. "A fost semnat un întreg complex de documente", ceea ce va permite continuarea "tranzitului de gaze naturale după 31 decembrie", data expirării contractului existent, a declarat el.
Aceste documente finalizează un protocol de acord privind tranzitul semnat la 20 decembrie de cele două părţi după luni de negocieri dificile cu participarea Uniunii Europene.
În pofida acestui acord de principiu, negocierile în vederea finalizării lui s-au arătat, de asemenea, tensionate, provocând temeri legate de un eşec de ultim moment cu riscul de a perturba aprovizionarea ţărilor europene.
Noul contract prevede că Gazprom va face să tranziteze prin Ucraina cel puţin 65 de miliarde de metri cubi anul viitor, apoi cel puţin 40 de miliarde pe an între 2021 şi 2024, a precizat Volodimir Zelenski potrivit căruia această activitate va aduce Kievului "peste şapte miliarde de dolari" în total.
Contractul face parte dintr-un acord mai larg pentru care Gazprom a plătit vineri 2,9 miliarde de dolari (amendă şi dobânzi) omologului său ucrainean, Naftogaz, menit să pună capăt unui îndelungat proces în faţa instanţelor internaţionale.
În schimb, Naftogaz a abandonat toate celelalte procese vizând Gazprom în Ucraina şi în Occident.
Grupul rus Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS