Eurodeputații au aprobat declanșarea Art. 7, pentru sancționarea Poloniei. Varșovia ar putea rămâne fără drept de vot în UE
Parlamentul European
Eurodeputaţii au aprobat joi procedura Comisiei Europene (CE) vizând să sancţioneze reformarea sistemului judiciar şi să plaseze presa din Polonia sub un control strict, considerate de Bruxelles o încălcare a statului de drept, relatează Reuters.
UE a lansat o procedură în baza Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, în cazul în care puterea nu revine asupra deciziei sale până la 20 martie, scrie News.ro.
Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator, la putere) consideră aceste reforme necesare, pentru a pune capăt unui sistem corupt şi a îmbunătăţi eficienţa justiţiei.
Propunerea CE a fost adoptată în PE cu 422 de voturi la 147. Alţi 48 de parlamentari s-au abţinut.
O asemenea decizie, care necesită unanimitatea celorlalte state membre, pare însă puţin probabilă, cu atât mai mult cu cât premierul ungar Viktor Orban a anunţat deja că se va opune.
Noul premier polonez Mateusz Morawiecki, care a înlocuit-o pe Beata Szydlo în decembrie, caută să scadă tensiunile cu blocul comunitar. El urmează să se întâlnească, pe 8 martie, cu preşedintele CE Jean-Claude Juncker.
La sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a declanșat Articolul 7 - așa-numita “armă nucleară” a UE – împotriva Poloniei, pentru modificarile legislative care subordonează politic justiția. Decizia vine după luni de dialog și avertismente, în care relațiile dintre Varșovia și Bruxelles s-au deteriorat semnificativ.
Donald Tusk: Viitorul Poloniei în UE este pus sub semnul întrebării
Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, declara, la începutul lunii august, că este îngrijorat că Polonia - ţara sa natală, se îndreaptă către părăsirea blocului european.
“Acesta mi se pare un preludiu pentru anunţul că Polonia nu mai are nevoie de Uniunea Europeană. Îmi este teamă că suntem foarte aproape de acel moment”, le-a spus Tusk jurnaliştilor. “Viitorul Poloniei în UE este, astăzi, pus sub semnul întrebării”, a mai avertizat Tusk, potrivit Euroactiv.
Și vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, avertiza încă din vară că Executivul european este pregătit să-şi folosească instrumentele de care dispune pentru a se asigura că cel mai mare stat UE din Europa de Est nu se îndepărtează de la valorile democratice ale Uniunii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS