Est germanii sunt în continuare mai săraci ca cei din Vest, chiar și la 28 de ani de la unificare. Muncesc mai mult și câștigă mai puțin
Germania, harta
Angajaţii din landurile fostei Republici Democrate Germane (RDG) muncesc mai mult şi câştigă mai puţin decât compatrioţii lor din Republica Federală Germană (RFG), transmite DPA, peluată de Agerpres.
Potrivit datelor analizate de gruparea de stânga Die Linke, în landurile din fosta Germanie de Est, în anul 2017 muncitorii au lucrat, în medie, cu 67 de ore mai mult decât cei din Vest.
În acelaşi timp, salariul brut anual per angajat în cele 10 landuri din Vest este de peste 35.000 de euro, cu aproape 5.000 de euro mai mare decât salariul mediu din Est.
"Se pare că Guvernul federal a pus la punct o piaţă a muncii specială în Est. Acest lucru nu este acceptabil", a spus Sabine Zimmermann, un expert din cadrul partidului Die Linke.
Oficial, reunificarea Germaniei a avut loc în data de 3 octombrie 1990, când teritoriul fostei Republici Democrate Germane a aderat la legile şi constituţia RFG.
Cu toate acestea, timp de mulţi ani după reunificare a persistat un decalaj economic între Est şi Vest, chiar dacă o aşa-numită taxă de solidaritate a fost percepută pentru fiecare contribuabil german pentru a stimula dezvoltarea economiei şi infrastructurii în Est.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS