Donald Trump schimbă harta lumii. Ce țară vrea să cumpere
Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a discutat în privat cu asistenţi şi consilieri ideea Statelor Unite de a cumpăra insula Groenlanda ca o modalitate de extindere a teritoriului Statelor Unite, au declarat două surse familiare cu situaţia.
Ideea de a cumpăra teritoriul îngheţat danez autonom dintre Oceanele Atlantic de Nord şi Arctic a fost luată în derâdere de unii consilieri ca o glumă, dar luată mai în serios de alţii, au spus aceste surse, potrivit Agerpres.
Nu ar fi prima dată când Statele Unite pun ochii pe Groenlanda. În 1946, sub preşedintele Harry Truman, SUA au oferit Danemarcei 100 milioane de dolari pentru a cumpăra insula de 2 milioane de kilometri pătraţi - o ofertă pe care danezii au refuzat-o.
În 1987, și secretarul de stat William Seward şi-a exprimat interesul de a cumpăra insula.
Wall Street Journal a relatat joi că fostul om de afaceri newyorkez i-a întrebat de mai multe ori pe consilierii săi la Casa Albă despre posibilitatea ca Statele Unite să cumpere acest teritoriu danez cu 56.000 de locuitori.
Cererea a fost adresată "cu mai multe niveluri de seriozitate", precizează Wall Street Journal, citat de France Presse.
Citește și: Brexitul schimbă harta Europei. Regatul Unit al Marii Britanii ar putea pierde două țări componente
Groenlanda este o insulă arctică gigantică, de patru ori mai mare decât Franţa, unde în prezent se manifestă efectele încălzirii globale.
Trump, care este într-o vacanţă de lucru la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey, urmează să facă prima vizită în Danemarca la începutul lunii septembrie, dar nu există niciun indiciu că achiziţionarea Groenlandei va fi pe ordinea de zi a discuţiilor sale cu oficialii danezi.
În Groenlanda, un teritoriu autonom danez, se află Baza Aeriană Thule, baza americană cea mai nordică, situată la circa 770 de mile deasupra Cercului Polar, care a fost construită în 1951. Radarul şi echipamentul de ascultare includ un sistem de avertizare timpurie pentru rachete balistice, care poate avertiza despre venirea unor rachete balistice intercontinentale şi care poate recepţiona informaţii de la mii de mile în interiorul teritoriului rus.
Consilierii şi-au exprimat atât aşteptările cât şi rezervele faţă de interesul încă neclar al preşedintelui în această problemă şi au întrebat despre potenţialul militar şi cel în domeniul cercetărilor avut de insulă. Ei s-au referit la cei din afara administraţiei care ar dori achiziţia Groenlandei ca o eventuală moştenire lăsată de Trump, similară cu cea a lui Dwight Eisenhower în cazul Alaskăi.
Danezii se amuză de ideea lui Donald Trump
Fostul prim-ministru danez Lars Lokke Rasmussen este unul dintre mai mulţi politicieni danezi care şi-au exprimat vineri scepticismul ca răspuns la interesul preşedintelui Statelor Unite Donald Trump de a cumpăra Groenlanda.
"Trebuie să fie o farsă de 1 aprilie", a scris Rasmussen pe Twitter.
Deputata Aaja Chemnitz Larsen, unul dintre cei doi parlamentari din legislativul danez aleşi din Groenlanda, a respins la rândul său ideea.
"Niciun mulţumesc lui Trump pentru că vrea să cumpere Groenlanda! Dimpotrivă, un parteneriat mai bun şi mai egal cu Danemarca ar trebui să fie calea pentru o Groenlandă mai puternică şi pe termen lung mai independentă", a scris Larsen pe Twitter.
Martin Lidegaard, purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe al social liberalilor care sprijină guvernul minoritar danez, s-a referit la interesul lui Trump ca la o glumă, dar a recunoscut temerile de a o folosi în scopuri militare.
"Trump să cumpere Groenlanda?! Sperăm că este o glumă, dar altfel o idee groaznică cu riscul militarizării Groenlandei şi mai puţină independenţă pentru poporul groenlandez - în plus, o mare pierdere pentru Danemarca", a scris Lidegaard pe Twitter.
Cu o populaţie de aproximativ 56.000 de locuitori, teritoriul îngheţat dintre Oceanele Atlantic de Nord şi Arctic este în mare parte autoguvernat, deşi Danemarca rămâne responsabilă cu afacerile externe, apărarea şi politica monetară.
Groenlanda primeşte aproximativ 560 de milioane de dolari subvenţii anuale de la Danemarca, reprezentând peste jumătate din veniturile teritoriului.
Mai multe despre:
#Donald Trump#Groenlanda
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS