Deficitul bugetar al celei mai mari economii a lumii s-a triplat în acest an și a depășit nivelul record de trei trilioane de dolari
Dolari, avere
Deficitul bugetar al Statelor Unite a atins nivelul record de 3.132 de miliarde de dolari în anul fiscal 2020, fiind de trei ori mai mare faţă de cel din 2019 și dublu față de criză din 2009.
Cifrele record s-au înregistrat ca urmare a cheltuielilor uriaşe pentru susţinerea economiei în timpul pandemiei de coronavirus, a anunţat vineri Departamentul Trezoreriei americane, transmite Reuters.
Nivelul deficitului bugetar este de peste două ori mai mare comparativ cu un nivel record anterior de 1.416 miliarde de dolari atins în anul fiscal 2009, când Statele Unite au trecut prin criza financiară.
La începutul anului fiscal 2020, încheiat pe 30 septembrie, guvernul SUA anticipa un deficit bugetar de 1.000 de miliarde de dolari. Estimarea a fost făcută înainte de introducerea măsurilor de carantină, în luna martie a acestui an, scrie News.ro.
În septembrie, ultima lună a anului fiscal 2020, deficitul bugetar a fost de 125 de miliarde de dolari, comparativ cu un surplus de 83 de miliarde de dolari consemnat în septembrie 2019, arată datele Trezoreriei.
Anterior, Oficiul pentru Buget al Congresului SUA (CBO) anunța că datoria administraţiei americane va echivala în acest an cu Produsul Intern Brut al SUA la sfârşitul lui 2020.
CBO, care este o instituţie nepartinică, a estimat că datoria publică a SUA va echivala cu 98% din Produsul Intern Brut (PIB), care, potrivit cifrelor Băncii Mondiale, se ridică la 20,54 de trilioane de dolari.
Acesta este cel mai înalt nivel de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit cotidianului The Washington Post, care a informat că CBO prognozează că anul viitor datoria publica a SUA va depăşi PIB-ul acestei ţări.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS