Decizia care ar zgudui din nou economia mondiala
Moody’s ar putea retrograda ratingul maxim triplu A al Statelor Unite, daca congresmenii nu vor putea reduce raportul intre datorii si PIB, in negocierile referitoare la bugetul anului viitor.
Ratingul SUA ar putea fi redus la nivelul Aa1, daca negocierile dintre membrii Congresului nu vor avea succes, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara, citat de Mediafax.
Moody’s a plasat la negativa perspectiva ratingului Aaa, in luna august.
Daca planurile care vor fi convenite de legislativul american vor conduce la stabilizarea si apoi la scaderea raportului dintre datorii si PIB, atunci Moody’s va reconfirma ratingul SUA.
Din cauza neintelegerilor din Congres, SUA se indreapta spre o procedura automata prin care facilitatile fiscale adoptate in timpul presedintiei George W. Bush vor expira la sfarsitul acestui an, in timp ce la 1 ianuarie vor intra in vigoare reduceri automate ale cheltuielilor de peste 1.000 de miliarde de dolari.
Standard&Poor’s a retrogradat ratingul triplu A al SUA cu o treaptam la AA+, in august 2011, avertizand ca riscurile politice si fiscale ar putea conduce la o noua revizuire. Decizia a pus presiune pe pitele financiare din intreaga lume, bursele inregistrand pierderi masive in perioada urmatoare. SUA beneficiaza de rating AAA din partea Fitch, cu perspectiva negativa.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS