Criza de angajați pune în pericol cea mai mare economie a UE. Germania adoptă măsuri de urgență pentru angajarea cât mai multor străini
Muncitori, constructii
Cancelarul Angela Merkel a avut o serie de întâlniri cu importanţi oameni de afaceri şi lideri sindicali germani pentru a discuta cum să atragă muncitori calificaţi din afara UE, în condiţiile în care Germania vrea să rezolve problema deficitului de mână de lucru calificată.
Legislaţia care intră în vigoare la 1 martie 2020 va uşura procedurile pentru ca cetăţenii din afara UE să obţină vize pentru a lucra şi a căuta locuri de muncă în Germania. Prevederile care în prezent se aplică absolvenţilor de facultate vor fi extinse şi imigranţilor cu calificări profesionale şi cunoştinţe de limba germane, scrie Agepres.
"Multe companii din Germania caută în prezent muncitori calificaţi, chiar şi într-o perioadă în care economia încetineşte. Pentru mai mult de jumătate din companii, deficitul de muncitori calificaţi este în prezent principalul risc la adresa afacerilor", a declarat preşedintele Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania, Eric Schweitzer, care a făcut un apel pentru implementarea "efectivă şi nebirocratică a noii legislaţii".
La reuniune s-a discutat și care sunt ţările pe care companiile germane vor să se concentreze "şi vom elimina obstacolele birocratice", a declarat la rândul său ministrul german al Muncii, Hubertus Heil, pentru postul RBB Inforadio.
Acesta a dat drept exemple procedurile pentru recunoaşterea calificărilor profesionale, cunoştinţele de limba germană şi procedurile de obţinere a vizelor. Heil a subliniat că scopul nu este subminarea salariilor în Germania iar "problema în acest moment nu este aceea că suntem invadaţi ci că nu atragem muncitori calificaţi".
La fel ca şi alte state europene, Germania încearcă să realizeze un echilibru între necesităţile pieţei muncii, o populaţie nativă care îmbătrâneşte şi îngrijorările cu privire la imigraţie.
Anterior, cancelarul german Angela Merkel a avertizat asupra riscului delocalizării unor companii către alte ţări, dacă Germania nu va reuşi să atragă lucrători calificaţi atât din statele UE, cât şi din ţări din afara blocului comunitar.
Dacă în urmă cu 15 ani problema Germania era şomajul ridicat, circa cinci milioane de germani neavând atunci loc de muncă, acum problema este insuficienţa forţei de muncă specializate, a subliniat Merkel într-o înregistrare video.
Prin urmare, dacă Germania nu face eforturi pentru a găsi soluţii în faţa deficitului forţei de muncă, atunci ''companiile vor fi tentate să emigreze, şi desigur este ceva ce nu ne dorim'', a insistat ea.
În cadrul acestui demers al atragerii forţei de muncă, guvernul de la Berlin se va întâlni luni cu asociaţii profesionale pentru a discuta în principal despre modalităţile de implementare rapidă a legii privind imigraţia lucrătorilor calificaţi (Skilled Workers Immigration Act), aflată încă în stadiul de proiect legislativ.
Obiectivul acestei legi, care ar urma să intre în vigoare pe 1 martie 2020, este să faciliteze venirea şi stabilirea în Germania a lucrătorilor calificaţi din statele care nu fac parte din UE şi prin urmare nu beneficiază de libertatea de circulaţie a forţei de muncă.
Printre măsurile prevăzute de această lege se numără examinarea accelerată a solicitărilor de acordare a vizei de lucru, precum şi facilitarea acţiunilor de recrutare a forţei de muncă întreprinse de companiile germane.
O altă măsură prevede subvenţionarea cursurilor de limba germană chiar în ţările de origine ale potenţialilor viitori imigranţi în Germania. De asemenea, Oficiul Federal al Forţei de Muncă va avea sarcina să joace un rol mai activ şi să coopereze cu state terţe pentru a căuta lucrători, sprijinind astfel eforturile întreprinderilor mici şi mijlocii germane de a găsi angajaţii de care au nevoie.
Pe acelasi subiect: