Cea mai mare economie a Europei a evitat recesiunea, dar economia se redresează greu. Industria continuă să scadă
Euro, bani
Încrederea investitorilor germani a crescut în noiembrie, iar cea mai mare economie europeană este în grafic pentru a înregistra un avans de 0,2% în trimestrul patru din 2019.
Potrivit Institutului de Cercetare Economică Ifo din Munchen, încrederea investitorilor germani în economie a urcat în noiembrie până la 95 puncte, de la 94,7 puncte în octombrie, în linie cu estimările analiştilor.
"Un lucru e clar acum: activitatea economică nu va înregistra deocamdată o cădere liberă", dar avertismentul IFO că industria "încă este în recesiune" este un motiv de îngrijorare, a apreciat Thomas Gitzel, economist la VP Bank.
Economistul Ifo Klaus Wohlrabe a avertizat că este prea devreme să se vorbească despre o schimbare semnificativă a economiei germane. "Companiile ne spun că portofoliul de comenzi industriale încă nu este satisfăcător", a declarat el pentru Reuters.
Realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ 9.000 de firme, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni.
Germania a evitat recesiunea în trimestrul trei din 2019, datorită cererii interne solide, a anunţat recent Peter Altmaier, ministrul Economiei, care a avertizat că evoluţiile economice rămân fragile.
"Nu suntem în recesiune tehnică dar cifrele privind creşterea economiei sunt încă prea slabe", a declarat Peter Altmaier la postul public de televiziune ARD, după ce Oficiul Federal de Statistică (Destatis) a anunţat că PIB-ul Germaniei a crescut cu doar 0,1% în trimestrul trei din 2019.
Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat în trimestrul doi şi mulţi analişti se aşteptau la un declin şi în trimestrul trei, ceea ce ar fi dus la o recesiune tehnică. Dar majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă, şi cheltuielile guvernamentale au ajutat la compensarea declinului din industrie, în perioada iulie-septembrie 2019.
În timp ce exporturile au crescut în trimestrul trei din 2019, importurile au rămas aproximativ la nivelul înregistrat în precedentele trei luni, a precizat Destatis. Activitatea în sectorul contrucţiilor a crescut în perioada iulie-septembrie 2019, faţă de trimestrul doi.
De asemenea, Destatis a revizuit în scădere estimările privind evoluţia Germaniei în trimestrul doi din 2019, când economia s-a contractat cu 0,2%, faţă de un recul de 0,1% previzionat anterior.
În ritm anual, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,5% în trimestrul trei din 2019, faţă de perioada similară din 2018, după o expansiune de 0,3% în trimestrul doi din acest an, conform datelor ajustate sezonier de la Oficiul Federal de Statistică.
Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin trimestrial al economiei de 0,1% în perioada iulie-septembrie 2019 şi la un avans anual de 0,5%.
Economiştii susţin că tensiunile comerciale globale, incertitudinile legate de Brexit şi cererea mai slabă pentru produse industriale afectează economiile din întreaga lume.
Mai multe despre:
#Germania#crestere economica
Pe acelasi subiect: