Comisia Europeană prelungește și în 2021 măsurile prin care statele membre pot salva cu bani publici companiile afectate de pandemie
UE, zona euro
Comisia Europeană a decis să prelungească şi să extindă domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat adoptat la 19 martie 2020, pentru a sprijini economia în contextul pandemiei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Toate secţiunile Cadrului temporar sunt prelungite cu şase luni, respectiv până la 30 iunie 2021, iar secţiunea care permite acordarea de sprijin pentru recapitalizare este prelungită cu trei luni, respectiv până la 30 septembrie 2021.
"Cadrul temporar a sprijinit statele membre în eforturile lor de a face faţă efectelor crizei. Astăzi prelungim valabilitatea cadrului temporar, pentru a răspunde nevoilor persistente ale întreprinderilor, protejând, în acelaşi timp, piaţa unică a UE. De asemenea, introducem o nouă măsură graţie căreia statele membre vor putea sprijini întreprinderile care înregistrează pierderi semnificative ale cifrei de afaceri contribuind la o parte a costurilor fixe neacoperite ale acestora. Introducem totodată noi posibilităţi pentru ieşirea statului din întreprinderile recapitalizate; statul îşi poate menţine participaţia anterioară la aceste întreprinderi, limitând astfel denaturarea concurenţei", a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
Iniţial, cadrul temporar urma să expire la 31 decembrie 2020, cu excepţia măsurilor de recapitalizare care puteau fi acordate până la 30 iunie 2021. Prin modificarea propusă marţi se prelungeşte perioada de valabilitate a dispoziţiilor Cadrului temporar, pragurile actuale fiind menţinute, pentru o perioadă suplimentară de şase luni, respectiv până la 30 iunie 2021, cu excepţia măsurilor de recapitalizare care se prelungesc cu trei luni, respectiv până la 30 septembrie 2021.
Obiectivul este de a le permite statelor membre să sprijine întreprinderile în contextul crizei provocate de epidemia de COVID-19, în special în cazurile în care necesitatea sau capacitatea de a utiliza cadrul temporar nu s-a materializat integral până în prezent, asigurând totodată condiţii de concurenţă echitabile. Înainte de 30 iunie 2021, Comisia va revizui şi va analiza necesitatea de prelungire sau de adaptare ulterioară a cadrului temporar.
Prin modificarea de marţi se introduce, de asemenea, o nouă măsură care să le permită statelor membre să sprijine întreprinderile care se confruntă cu o scădere a cifrei de afaceri în cursul perioadei eligibile de cel puţin 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, ca urmare a epidemiei de COVID-19. Sprijinul va contribui la o parte din costurile fixe ale beneficiarilor care nu sunt acoperite de veniturile lor, în limita a cel mult 3 milioane EUR pe întreprindere. Sprijinirea acestor întreprinderi printr-o contribuţie temporară la o parte din costurile înregistrate are ca scop prevenirea deteriorării capitalului lor, menţinerea activităţii economice a acestora şi asigurarea unei platforme solide în vederea redresării. Acest lucru permite acordarea unui ajutor mai bine direcţionat către întreprinderile care evident au nevoie de ajutor.
Comisia a adaptat totodată condiţiile pentru măsurile de recapitalizare prevăzute în cadrul temporar, în special condiţiile pentru ieşirea statului din recapitalizarea întreprinderilor în care statul era un acţionar existent înainte de recapitalizare. Modificarea permite statului să iasă din capitalul propriu al unor astfel de întreprinderi prin intermediul unei evaluări independente; acesta îşi poate restabili totodată participaţia anterioară şi poate continua garanţiile pentru a menţine concurenţa efectivă pe piaţa unică.
În fine, având în vedere că există în continuare o insuficienţă generală de capacitate a sectorului privat de a acoperi toate riscurile justificabile din punct de vedere economic pentru exporturile către ţări care figurează pe lista ţărilor cu riscuri asigurabile pe piaţa privată, modificarea prevede prelungirea până la 30 iunie 2021 a eliminării temporare a tuturor ţărilor de pe lista ţărilor cu riscuri asigurabile pe piaţa privată în temeiul Comunicării privind asigurarea creditelor la export pe termen scurt.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS