Cîţu: “Cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani începe vineri”. Cum funcționează schema de ajutor de stat de 3,1 mld. euro
Afaceri, birou, statistica
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că vineri va începe cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România, din ultimii 30 de ani, IMM Invest, un program simplu, la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri.
"Primele solicitări pot să se facă pe 17 aprilie, vineri. Deci, începând de vineri este funcţional tot sistemul", a afirmat miercuri Florin Cîţu.
Acesta a precizat că schema de ajutor de stat este aprobată de Comisia Europeană.
"Acele 3,1 miliarde de euro despre care a vorbit Comisia Europeană sunt de fapt banii pe care noi îi dăm. Comisia Europeană a aprobat doar schema noastră. Este vorba despre cele 15 miliarde de lei, echivalentul a 3,1 miliarde de euro. În acest moment, băncile au cerut solicitare de plafoane mai mari de 15 miliarde de lei, deci interesul este mult mai mare de ceea ce am prevăzut noi. Suntem flexibili, în momentul în care se ajunge la acest plafon, vedem cum suplimentăm", a mai spus Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Premierul Ludovic Orban a adăugat că vor putea fi disponibilizate 750 milioane de euro, sprijin pentru IMM.
"Mi-a dat o veste bună ministrul Boloş, în negocierile cu Comisia Europeană, vom putea disponibiliza 750 milioane de euro, sprijin pentru IMM. Aici trebuie să pregătim foarte bine instrumentele ca să fie complementar măsurilor pe care deja le-am adoptat pentru capital de lucru şi capitalul de investiţii, să găsim cele mai bine instrumente de susţinere a IMM-urilor", a spus Ludovic Orban.
De asemenea, premierul a menţionat măsura de suspendare a plăţii ratelor.
"Vă solicit, domnul ministru, să aveţi un dialog permanent cu băncile, să avem o monitorizare împreună cu Banca Naţională a României, cu care va trebui să fim extrem de apropiaţi în colaborare, astfel încât să ne asigurăm că toate băncile aplică prevederile legii", a mai spus Ludovic Orban.
În acest sens, Florin Cîţu a precizat că Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţia cetăţenilor un portal unde pot scrie dacă întâmpină dificultăţi în demersul lor de a avea aceste rate amânate.
"Am primit de la sistemul financiar bancar observaţii la aceste proceduri, pe unele dintre ele le-am luat în considerare. Suntem în dialog cu ei pentru a clarifica, în fiecare zi, chiar şi astăzi am avut un schimb de scrisori pe această temă. Din ceea ce am primit eu până acum, răspunsul este pozitiv. Sunt persoane care au avut ratele amânate şi printr-un sms. Este o extremă pozitivă", a precizat ministrul Finanţelor.
În ceea ce priveşte măsura de a rambursa TVA pe perioada stării de urgenţă, ministrul Finanţelor a spus că joi ar putea anunţa că a ajuns cu rambursarea TVA "la zero zile". "Am început rambursarea TVA şi mâine (joi, n.r.) cred că vom anunţa că am ajuns cu rambursarea TVA la zero zile. Este ceva ce nu s-a mai întâmplat în istoria recentă", a adăugat Cîţu.
Totodată, premierul Ludovic Orban a subliniat că în perioada stării de urgenţă este nevoie de asigurarea capitalului de lucru pentru companii. "Este important să facem plăţile cu regularitate, astfel încât companiile să aibă în planul de afaceri garanţia că obţin banii cuveniţi prin rambursările de TVA", a adăugat Ludovic Orban.
Acesta a subliniat că Italia a aplicat sistemul de înregistrare electronică a facturilor şi a înregistrat o creştere spectaculoasă a încasărilor din TVA. "Noi avem o resursă importantă, pentru că la nivelul UE avem cea mai mică rată de colectare a TVA", a mai spus premierul.
Florin Cîţu a adăugat că, în paralel, continuă informatizarea ANAF. "Suntem în teste cu softul pentru a lega casa de marcat de ANAF. Până la 1 octombrie sperăm să avem şi sistemul electronic de facturare în România pus la punct. (...) Ceea ce vom folosi în România este inspirat din sistemul italian şi chiar cel cu case de marcat. Lucrătorii ANAF vor putea comunica prin SMS cu casele de marcat. La TVA sper să ajungem la zero zile", a mai spus ministrul Finanţelor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS