Cipru se viseaza Mallorca. Vrea sa dezvolte de urgenta o industrie a cazinourilor, pentru atragerea turistilor si revigorarea economiei
Ciprul pregateste de urgenta un cadrul legislativ pentru dezvoltarea de cazinouri, sperand ca va atrage astfel rusi bogati pentru a revigora economia, dupa ce unii parteneri din zona euro au acuzat statul ca a tolerat activitati suspecte derulate de persoane si companii din Rusia in bancile locale.
Guvernul a pregatit un proiect de lege privind licentierea si operarea cazinourilor, asteptand in prezent un studiu de impact privind viabilitatea initiativei, a declarat ministrul comertului, turismului si industriei George Lakkotrypis, citat de Bloomberg.
"Ne vom misca foarte repede. Suntem interesati sa atragem investitii pentru o statiune care va cuprinde si cazinouri. Astfel ne vom imbunatati oferta turistica, iar Ciprul va deveni o destinatie turistica pentru orice perioada a anului", a aratat oficialul.
Autoritatile incearca sa reduca impactul acordului de finantare externa convenit cu partenerii europeni, in urma caruia a doua mare banca din tara a fost inchisa, iar cea mai mare institutie de credit trece printr-un program dur de restructurare.
Potrivit estimarilor oficiale, economia se va contracta cu 13% in urmatorii doi ani odata cu declinul industriei financiare, lovita de controale asupra circulatiei capitalului si o taxa asupra depozitelor bancare de peste 100.000 de euro. Activele sectorului bancar cipriot depasesc de aproximativ 8 ori Produsul Intern Brut al tarii si se estimeaza ca jumatate din depozitele din banci sunt controlate de persoane sau companii din Rusia.
Turismul reprezinta aproximativ 19% din PIB-ul Ciprului. Cazinourile ar putea aduce un spor semnificativ acestui sector, avand in vedere legaturile stranse cu Rusia, unde astfel de localuri nu mai sunt legale.
Ciprul este un loc accesibil pentru cateva zile sau saptamani de soare, cu optiuni variate de distractie, comenteaza analistul Paul Hezfeld, consultant specializat in industria jocurilor de noroc.
"Ciprul ar putea deveni pentru rusi ceea ce este Mallorca pentru germani", a afirmat el.
Numarul vizitatorilor rusi in Cipru a crescut in aprilie cu aproape 15% fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anlui trecut, potrivit datelor oficiale, desi guvernul a introdus restrictii asupra tranzactiilor financiare.
Numarul britanicilor si al germanilor, in mod traditional cei mai numerosi turisti din Cipru, a scazut cu 13%, respectiv 39%.
Warrick Bartlett, alt cosultant in jocuri de noroc, considera ca Cipru are un potential urias pentru dezvoltarea industriei cazinourilor.
"Ciprul este asezat strategic, aproape de Orientul Mijlociu, unde multi cetateni bogati sunt nevoiti acum sa calatoreasca pana la Londra pentru a juca. Potentialul cel mai ridicat vine insa din partea vizitatorilor rusi bogati", comenteaza el.
Cheltuielile anuale pe jocuri de noroc se ridica in Rusia la aproximativ 170 dolari pe persoana, fata de o medie de 82 de dolari la nivel mondial, a precizat acesta.
Rusia a interzis in 2009 majoritatea formelor de jocuri de noroc, cazinourile si salile de jocuri mecanice fiind scoase in afara legii. Acum, majoritatea amatorilor de jocuri de noroc din Rusia calatoresc in afara tarii, Belarusul fiind unul dintre principalii beneficiari, spune Bartlett.
Ciprul a incheiat la sfarsitul lunii martie un acord de finantare externa de 10 mliarde euro cu UE si FMI, dupa ce a cerut sprijin international la jumatatea anului trecut.
Negocierile au fost prelungite de opozitia politicienilor germani, care au acuzat statul ca tolereaza spalarea de bani in bancile locale pentru persoane si companii din Rusia.
Ministrul francez al Finantelor, Pierre Moscovici, a declarat in martie ca parlamentul cipriot pare ca protejeaza "economiei de cazino", si nu populatia.
Ciprul este divizat din anii '70, cand nordul insulei a fost invadat de Turcia. Partea de sud a insulei nu a monetizat potentialul in zona jocurilor de noroc, in timp ce autoritatile zonei autonome din nord au inceput inca din anii '80 sa se concentreze pe atragerea amatorilor de cazinouri din Rusia, Israel si statele arabe.
Cipriotii turci din nord nu au insa voie sa joace in cazinouri, astfel ca dezvoltarea industriei de profil in sud ar putea dezvolta si o piata locala de clienti.
Veniturile din jocuri de noroc vor ajunge in 2015, la nivel global, la 182,8 miliarde de dolari, in urcare cu 55% fata de nivelul din 2010. In Europa, Orientul Mijlociu si Africa se estimeaza cresterea cu 12% a afacerilor de profil, la 18,3 miliarde de dolari, potrivit estimarilor PwC.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS