Cele doua state care vor schimba harta Europei. Scotia si Catalonia si-ar putea declara independenta, in 2014
Steagul galben cu dungi rosii si triunghi albastru, care reprezinta dorinta de separare a Cataloniei, a devenit o prezenta constanta pe strazile Barcelonei. Acelasi lucru se intampla si 2.000 de kilometri mai la nord, in Scotia, semn ca si aceasta tara se gandeste sa isi declare independenta, relateaza EurActiv.com.
Toata atentia lumii este in prezent concentrata asupra problemelor din zona euro, dar unii analisti cred ca aceasta perioada ar putea sa ramana in istoria Europei ca momentul in care unele dintre cele mai importante tari au inceput sa se destrame.
Partidele din Scotia si Catalonia, care militeaza pentru independenta acestor state, se pregatesc anul viitor pentru organizarea unor referendumuri. Intre cele doua tari exista insa diferente semnificative. Daca Scotia a fost dintotdeauna privita drept un stat separat in cadrul Regatului Unit, dorinta de autoguvernare a Cataloniei dateaza inca din Evul Mediu.
Mai mult, guvernul britanic, condus de David Cameron, va sustine referendumul scotian, ce va avea loc in toamna lui 2014, desi nu este de acord cu ideea de separare. Pe de alta parte, oficialii de la Madrid au declarat ca vor lupta cu toate fortele impotriva referendumului.
Citeste si: Saptamana de lucru s-a scurtat la 4 zile. Guvernul care a decretat vinerea zi libera
“In ambele tari motivele separatiei sunt mai mult emotionale, decat de natura economica”, este de parere Alfred Bosch, un lider al Partidului Republican din Spania.
“In ambele tari motivele separatiei sunt mai mult emotionale, decat de natura economica”, este de parere Alfred Bosch, un lider al Partidului Republican din Spania.
Numarul tarilor din intreaga lume s-a triplat incepand din 1945, dupa ce mai multe state din Africa si Asia au reusit sa se elibereze de sub dominatia coloniala.
Citeste si: Nationalismul scindeaza Europa. Scotia si-ar putea castiga independenta fata de Regatul Unit
“Trendul global urmeaza aceasta directie de ceva timp. Multe tari care nu erau independente in urma cu 20 de ani si-au castigat intre timp independenta si sunt acum membre cu drepturi depline in Uniunea Europeana”, spune Fiona Hyslop, secretar pentru afaceri externe in guvernul scotian.
Alte motive pentru care cele doua regiuni vor sa isi reclame independenta sunt dorinta pentru o identitate nationala proprie si nemultumirile privind impartirea banilor. Trendul ingrijoreaza in acelasi timp China si Rusia, care se tem ca minoritatile care traiesc in tara vor urma exemplul Scotiei si Cataloniei.
Nu se stie deocamdata ce va insemna exact o separare ale celor doua regiuni, in cazul in care referendumurile vor fi validate. Este neclar daca statele nou formate vor continua sa ramana membre in cadrul Uniunii Europene sau daca vor trebui sa aplice din nou, asa cum nu se stie nici ce moneda vor folosi acestea mai departe.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS