Cel mai bogat stat din lume s-a transformat total în ultimii ani. A finalizat trei stadioane din opt începute și a inaugurat prima linie de metrou din țară
Doha, Qatar
Oficialii din Qatar au anunţat că a fost finalizată construcţia celui de-al treilea stadion unde se vor disputa meciuri la Cupa Mondială de fotbal din 2022, scrie AFP. Alte cinci stadioane sunt în construcţie în emirat.
Anunţul vine în condiţiile în care această ţară este supusă embargoului terestru, maritim şi aerian din partea Arabiei Saudite, Bahrainului, Emiratelor Arabe Unite şi Egiptului, care o acuză de legături prea strânse cu Iranul.
Situat în oraşul Al Rayyan, la vest de Doha, stadionul numit ''Education City'', datorită apropierii de un campus universitar, trebuia iniţial să fie inaugurat pe 18 decembrie 2019, însă atunci nu a primit aprobarea autorităţilor.
În 2019, Qatarul a inauguat și prima linie de metrou din Doha, lungă de 40 km, care trece şi prin aeroportul internaţional Hamad din centrul oraşului. Reţeaua completă de metrou, aşteptată pentru sfărșitul anului 2020, va fi compusă din trei linii şi va deservi 37 de staţii.
Luna trecută, organizatorii Cupei Mondială de fotbal din 2022 au dat asigurări că turneul va rămâne "accesibil" din punct de vedere financiar pentru suporteri, în ciuda impactului pandemiei de coronavirus asupra economiei mondiale.
"Noi am spus întotdeauna, încă din prima zi, că va fi o competiţie accesibilă. Dorim ca toţi cei care vor să poată veni la Cupa Mondială", a declarat Hassan Al-Thawadi, conducătorul comitetului de organizare, potrivit Agerpres.
"Am demonstrat, cu ocazia Cupei Mondiale a cluburilor (din 2019), atunci când am primit suporteri ai tuturor cluburilor participante, că sejurul a fost accesibil din punct de vedere al zborurilor şi al cazării", a asigurat oficialul qatarian.
Emiratul din Golful Persic va găzdui cea mai importantă competiţie fotbalistică mondială în perioada noiembrie-decembrie 2022, iar Hassan Al-Thawadi speră ca situaţia sănătăţii publice să se îmbunătăţească până atunci, dar recunoaşte că există temeri legate de efectele pandemiei asupra economiei globale.
"Intrăm într-o recesiune şi nu există nicio îndoială că sunt preocupări în privinţa economiei mondiale şi a capacităţii suporterilor de a-şi permite călătoria şi participarea la Mondial. Discutăm cu experţi dar şi cu alţi responsabili de competiţii, precum cei ai JO de la Tokyo, pentru a planifica şi elabora scenarii", a explicat Al-Thawadi.
Cupa Mondială din Qatar "are potenţialul de a unifica lumea, după pandemia de coronavirus", a mai spus oficialul, citat de EFE. "Poate părea idealist, dar pandemia ne-a făcut să conştientizăm că suntem cu toţii fiinţe sociale. Impactul asupra sănătăţii mintale, incertitudinea, distanţarea socială, neputinţa de a relaţiona cu ceilalţi... Întregii lumi îi lipseşte interacţiunea umană. Întotdeauna am avut visuri mari şi am spus că aceasta este o Cupă Mondială pentru a unii oamenii şi Dumnezeu ştie că, după pandemie, trebuie să fim din nou împreună. Trebuie să trecem peste asta şi să sărbătorim împreună, în timpul Mondiale din 2022", a adăugat Hassan Al-Thawadi.
Pe acelasi subiect: