Cea mai mare economie a lumii a crescut cu 2%
Capitoliu, Washington, SUA
Economia SUA a crescut cu un ritm anual de 2% în trimestrul al doilea al anului, cu o zecime mai puţin faţă de calculele preliminare oficiale pentru această perioadă, a anunţat Guvernul SUA.
În primul trimestru al anului, economia americană a înregistrat o creştere de 3,1%.
Cheltuielile consumatorilor, care în SUA reprezintă două treimi din activitatea economică, au crescut în trimestrul II cu 4,7%, faţă de 4,3% cât se estimase anterior.
În schimb, investiţiile companiilor s-au redus cu 1,1 % (minus 0,8% estimarea precedentă).
Datele privind creşterea economică au fost anunţate înainte de reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale (Fed), ce va avea loc pe 17 şi 18 septembrie, la întâlnirea de la începutul verii aceasta stabilind reducerea dobânzii de referinţă la un interval cuprins între 2% şi 2,25%.
Pe de altă parte, piaţa muncii s-a menţinut solidă, cu un indice al şomajului mai mic de 4 %, nivel care nu a mai fost atins în ultimii 50 de ani.
Totodată, inflaţia a rămas sub ţinta anuală de 2% stabilită de Fed.
Mai multe despre:
#economia SUA#crestere economica
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS