Reacții după tragedia de la Genova. Bulgarii vor să renoveze toate podurile din țară. În România, CNAIR spune că podurile nu sunt în pericol să se prăbuşească
Pod genova
După tragedia din Italia, unde un pod s-a prăbușit la Genova, provocând zeci de victime și pagube materiale, autoritățile din Bulgaria iau în calcul să renoveze toate podurile. În România, CNAIR a transmis că podurile nu sunt în pericol să se prăbușească.
CNAIR susţine că "podurile din România nu sunt în pericol să se prăbuşească", precizând că, din cele 4.250 de poduri aflate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autorităţile locale. De asemenea 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4.
”Din cele 4.250 de poduri aflate pe reţeaua de Drumuri Naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autorităţile locale. De asemenea, 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4. Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se ia inclusiv măsura închiderii şi devierii circulaţiei pe alte rute”, arată CNAIR într-un comunicat de presă.
Potrivit normativelor în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de şase luni, dar şi mai devreme, dacă situaţia o cere. Această revizie este efectuată de echipe de specialişti ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România.
De asemenea, atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experţi privaţi.
”Pentru nu se creea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreţinere periodică este cuprins între 10 şi 15 ani iar intervalul pentru reabilitarea sau reparaţia capitală este cuprins 35-50 ani, în funcţie de evaluările tehnice”, informează compania.
CNAIR dă ca exemplu podul de la Mărăcineni, reabilitat după inundaţiile din anul 2005, care a fost reparat anul acesta în cadrul unui program de întreţinere periodică şi nu a unui program de reabilitare.
”Trebuie să subliniem că nici la momentul începerii lucrărilor din acest an nu exista un risc iminent de colapsare a podului”, punctează reprezentanţii companiei.
Aceştia spun că, de principiu, reabilitarea podurilor este cuprinsă în programele de reabilitare a unor sectoare de drum mai extinse.
”Este şi cazul podului care traversează râul Argeş în zona localităţii Adunaţii Copăceni, care face parte din contractul de reabilitare a DN5, dar şi al podurilor aflate pe traseul DN73, sector de drum aflat de asemenea în reabilitare”, adaugă ei.
Sunt însă şi programe individuale de reabilitare a podurilor, cum ar fi podurile dunărene de pe A2, pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate în scurt timp în licitaţie publică.
”Trebuie menţionat că inclusiv faptul că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp, demonstrează că situaţia podurilor din Romania nu se află în situaţie gravă, iar problemele apărute pot fi tinute sub control prin activităţi de reparaţie curentă. Facem apel la cei care prezintă în spaţiul public informaţii în legătură cu situaţia infrastructurii naţionale, să verifice cu atenţie veridicitatea lor, deoarece în caz contrar riscă să producă panică şi confuzie în societate”, spune compania.
Vecinii de la sud, reacție diferită
Premierul bulgar Boiko Borisov a cerut o renovare simultană a tuturor podurilor din ţara sa, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după prăbuşirea unui viaduct la Genova (Italia), transmite AFP, preluată de Agerpres.
Potrivit unor extrase de la reuniunea guvernamentală care a avut loc miercuri, ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale şi Lucrărilor Publice, Nikolay Nankov, a informat că 211 poduri, majoritatea construite în urmă cu 35-40 de ani, sunt într-o stare proastă.
"Totul trebuie renovat şi consolidat" a declarat şeful guvernului bulgar, evocând "fie o finanţare prin împrumuturi rambursate graţie viitorului sistem de peaj, fie prin instrumente bugetare" şi precizând că ar dori o renovare simultană a tuturor podurilor, după ce marţi un viaduct s-a prăbuşit la Genova, provocând decesul a 38 de persoane.
Guvernul conservator de la Sofia profită de mai mulţi ani de fondurile europene pentru a moderniza o infrastructură sub-dezvoltată care nu a mai fost întreţinută după căderea comunismului. La o suprafaţă de 110.000 de kilometri pătraţi, Bulgaria nu are decât 777 de kilometri de autostradă, din care o parte sunt într-o stare proastă.
38 de persoane au decedat în urma prăbuşirii unui pod rutier, pe autostrada A10, în regiunea oraşului italian Genova. Alte câteva zeci de persoane au fost grav rănite sau sunt date dispărute.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS