Bulgaria îndeplineşte toate criteriile formale pentru adoptarea monedei unice. Când ar putea intra în zona euro țara vecină
Zona euro, BCE
Din zona euro fac parte în prezent 19 state membre ale Uniunii Europene. Ultimele țări admise în zona euro au fost Letonia, în 2014, și Lituania, un an mai târziu.
Bulgaria va avea nevoie de cel puţin trei ani pentru a adera la zona euro, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Guvernul de la Sofia intenţionează să adere la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o etapă preliminară înaintea trecerii la moneda unică, până la mijlocul acestui an.
Conform regulilor, o ţară membră UE poate adera la zona euro după doi ani petrecuţi în ERM-2. Însă, în cazul Bulgariei, ţară care a aderat la UE împreună cu România în anul 2007, ar putea fi nevoie de o perioadă puţin mai mare.
"Calendarul este clar. În mare este nevoie de cel puţin trei ani între aderarea la ERM-2 şi aderarea la zona euro", cu condiţia îndeplinirii tuturor criteriilor fiscale, a declarat Valdis Dombrovskis la o conferinţă organizată de Politico la Bruxelles.
Bulgaria îndeplineşte deja toate criteriile formale pentru aderarea la euro: are un surplus bugetar, un nivel redus al datoriei şi al ratei dobânzilor pe termen lung precum şi o inflaţie redusă. În schimb, Bulgaria este cea mai săracă ţară membră a UE, iar PIB-ul per capita, calculat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, este la 49% din media UE.
Valdis Dombrovskis a subliniat că "aderarea la zona euro înseamnă acum şi aderarea la uniunea bancară", unul din proiectele importante ale blocului comunitar destinate creşterii gradului de monitorizare a marilor bănci naţionale.
Comentariile lui Dombrovskis sunt în linie cu solicitările formulate de Banca Centrală Europeană cu privire la Bulgaria. BCE, instanţă care evaluează dacă o ţară este sau nu pregătită pentru aderarea la zona euro, vrea ca Bulgaria să se alăture uniunii bancare înainte de a adopta moneda euro, ceea ce ar da BCE puterea de a superviza marile bănci din Bulgaria.
Însă, ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov crede că aderarea la euro şi aderarea la uniunea bancară sunt două procese paralele. "Una nu poate fi o precondiţie pentru cealaltă", a declarat Goranov luna trecută la o reuniune a miniştrilor europeni de Finanţe care a avut loc la Sofia.
Bulgaria urmează de mai mulţi ani un regim de austeritate, denumit Consiliul monetar, în conformitate cu care moneda naţională (leva) a fost legată mai întâi de marca germană şi ulterior de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis ţării vecine să menţină indicatorii macroeconomici stabili şi una din cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa. Cu toate acestea, potrivit criticilor, cea mai săracă ţară membră UE trebuie să îşi alinieze economia cu cea a statelor membre mai bogate din Occident şi să combată corupţia înainte de a putea adopta moneda euro.
Luna trecută, comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovivi spunea că Bulgaria va deveni al 20-lea membru al zonei euro, dar nu ar trebui să grăbească acest proces. El a declarat că statul balcanic ar trebui "să-şi păstreze sângele rece" şi să lucreze la criteriile privind accesul la zona euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS