Brexitul costă anual economia zece mld. lire sterline, spune guvernatorul Băncii Angliei
Mark Carney, guvernator Banca Angliei
Guvernatorul Băncii Angliei (BoE), Mark Carney, le-a spus celor mai importanţi oameni de afaceri că votul din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană costă anual economia britanică zece miliarde de lire sterline, scrie publicaţia Times, transmite Reuters.
Carney a fost rugat de un participant la o întâlnire desfăşurată în marja Forumului economic mondial de la Davos să cuantifice pierderile economice de la referendumul din 26 iunie 2016, scrie Agerpres.
În trecut, guvernatorul Băncii Angliei a fost criticat de suporterii Brexit-ului pentru declaraţiile sale privind impactul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra economiei.
Deşi economia britanică a avut după referendum o evoluţie mai bună decât previziona BoE, a înregistrat în primele trei trimestre din 2017 cel mai lent ritm de creştere din G7 (grupul celor mai bogate ţări din lume).
Carney crede că pierderile înregistrate de economie se cifrează între două treimi şi trei pătrimi din suma de 350 de milioane de lire sterline pe care ar fi plătit-o săptămânal Marea Britanie la bugetul UE, aşa cum susţinea ministrul de Externe, Boris Johnson, se arată în Times.
Recent, reprezentanţii Oficiului Naţional de Statistică (ONS) i-au transmis ministrului de Externe, Boris Johnson, un susţinător de frunte al campaniei pro-Brexit, că "a folosit greşit statisticile oficiale" repetând cifra de 350 de milioane de lire sterline - suma pe care ar fi plătit-o săptămânal Marea Britanie către bugetul UE.
Plăţile anuale nete ale Marii Britanii către bugetul Uniunii Europene au scăzut în 2016 la 9,4 miliarde de lire sterline (12,4 miliarde de dolari) - cel mai redus nivel din ultimii patru ani - faţă de 10,5 miliarde de lire sterline în 2015, arată datele prezentate recent de Oficiul Naţional de Statistică.
Cifra corespunde unui procentaj de 1,2% din cheltuielile guvernamentale, sau 181 de milioane de lire sterline pe săptămână, puţin mai mult de jumătate din suma pe care partizanii campaniei pro-Brexit spuneau înaintea referendumului din iunie 2016 că o trimite Regatul Unit către UE.
Teoretic, în 2016, contribuţia brută a Marii Britanii la bugetul Uniunii Europene a fost de 18,9 miliarde de lire sterline, mai mult de 360 de milioane de lire sterline pe săptămână, dar această sumă este redusă automat la 13,9 miliarde de lire sterline datorită unui rabat convenit în 1984.
Guvernul britanic a primit înapoi de la UE încă 4,4 miliarde de lire sterline pentru a-i cheltui în principal pe subvenţii agricole şi dezvoltarea infrastructurii în regiunile mai sărace.
Cifra nu include fondurile UE acordate direct altor organisme britanice, cum ar fi universităţile. Ţinând cont şi de aceste cifre, Oficiul Naţional de Statistică a informat că în ultimii cinci ani totalul plăţilor efectuate de Marea Britanie către UE s-a situat în medie la 8,1 miliarde de lire sterline pe an.
Pe acelasi subiect: