BCE menţine dobânda-cheie la nivelul istoric de zero procente, după ce economia zonei euro a înregistrat cel mai mare declin din istorie, T2
BCE, Banca Centrala Europeana
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie, deşi analiştii se aşteaptă în viitor la noi măsuri de stimulare, în urma încetinirii redresării economiei şi a aprecierii euro, transmite Reuters.
Potrivit unui comunicat de presă al BCE, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv minus 0,50%.
"Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel aproape, dar sub 2% în cadrul orizontului de proiecţie, iar o astfel de convergenţă se reflectă în dinamica inflaţiei", se arată într-un comunicat de presă al BCE, scrie Agerpres.
După ce economia zonei euro a înregistrat un declin istoric în trimestrul doi din 2020, analiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să adopte noi măsuri de stimulare, posibil în decembrie. Datele recente arată o scădere a încrederii investitorilor şi a consumatorilor, în urma creşterii numărului de cazuri de coronavirus, mulţi fiind îngrijoraţi că ar putea fi introduse noi restricţii.
Dar cel mai important aspect pentru BCE - rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în luna august 2020, de la un nivel de 0,4% în luna iulie.
Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Problemele se intensifică după ce euro s-a apreciat cu 8% faţă de dolar, erodând competitivitatea exporturilor şi reducând inflaţia, deoarece preţurile de import scad.
"Preşedintele Christine Lagarde va trebui să meargă pe sârmă, probabil va scoate în evidenţă că BCE monitorizează implicaţiile aprecierii euro la adresa stabilităţii preţurilor, şi că toate instrumentele pot fi ajustate pentru a îndeplini mandatul BCE privind inflaţia", se arată într-o analiză a analiştilor de la UniCredit.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS