Aurul, mai strălucitor ca niciodată. Prețul metalului galben atinge o nouă valoare istorică și depășește pragul psihologic de 2.000 de dolari. Record absolut și în România
Aur
Preţul aurului a atins un nou nivel record miercuri, pe fondul deprecierii dolarului şi a scăderii randamentelor obligaţiunilor, investitorii fiind îngrijoraţi că extinderea pandemiei cu coronavirus va încetini ritmul redresării economiei mondiale.
Activele riscante, cum ar fi acţiunile, au crescut în ultimele luni, în urma măsurilor masive de stimulare din partea băncilor centrale şi a guvernelor, dar şi preţul metalului galben a crescut, un semn al incertitudinilor ridicate asupra efectelor pe termen lung ale crizei din domeniul sănătăţii.
De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Pe piaţa spot uncia de aur a urcat miercuri la nivelul record de 2.030,72 dolari, în urma reducerii apetitului investitorilor pentru activele riscante. Anul acesta preţul aurului a urcat cu aproximativ 33%.
Miercuri dimineaţă, indicele MSCI al acţiunilor din regiunea Asia Pacific (excluzând Japonia) se situa la 560,36 puncte, aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, în timp ce indicele Bursei de la Tokyo a scăzut cu 0,86% iar Bursa din Australia înregistra un declin de 1%.
Şi acţiunile chineze au scăzut în timp ce indicele Kospi al Bursei din Coreea de Sud se apropie de cel mai ridicat nivel octombrie 2018.
Aurul ajunge la un maxim istoric și în România
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 6,91 de lei (2,65%), până la o cotaţie de 267,2285 lei, de la 260,3097 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Pentru moneda europeană, BNR a afişat, miercuri, un curs de 4,8336 lei pentru un euro, mai mic cu 0,05 bani (+0,01%) faţă de cotaţia de 4,8341 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa anterioară.
Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,0757 lei, în scădere cu 2,19 bani (+0,53%), comparativ cu valoarea de marţi, respectiv 4,0976 lei pentru moneda americană.
Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa francului elveţian, ajungând la o cotaţie de 4,4832 lei, cu 0,37 bani (+0,08%) peste cuantumul din şedinţa anterioară, de 4,4795 lei pentru un franc.
Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS