A inceput batalia pentru sefia FMI! Marea Britanie sprijina Franta!
Consiliul Executiv al Fondului Monetar International (FMI) a inceput procesul de selectie a unui nou director general si va accepta de luni nominalizari pentru acest post, a anuntat institutia, adaugand ca spera sa aleaga un lider pana la sfarsitul lunii iunie, transmite Reuters. Batalia se anunta apriga!
Decanul Consiliului Executiv al FMI, Shakour Shaalan, reprezentant al Egiptului si al unui grup de tari din Orientul Mjilociu, a declarat intr-un comunicat ca cei 24 de membri ai forului au adoptat un proces de selectie care va asigura desemnarea unui director general intr-o maniera deschisa, transparenta si bazata pe meritele candidatilor.
Oficialul a adaugat ca urmeaza sa fie intocmita o lista scurta de candidati, iar urmatorul director general va fi ales prin consens.
Lupta pentru succesiunea la varful FMI se da intre Europa si marile economii emergente, a caror influenta pe scena globala a crescut semnificativ in ultimii ani, odata ce au devenit motoarele de crestere ale economiei mondiale.
Directorul general al FMI a fost intotdeauna un european, inca de la infiintarea institutiei in 1945, iar tarile emergente incearca sa puna capat acestei traditii.
Australia si Africa de Sud sustin ca seful FMI trebuie ales in functie de merite,nu de nationalitate
Urmatorul director general al FMI ar trebui sa fie ales in functie de merite, si nu de nationalitate, au declarat ministrii Finantelor din Australia si Africa de Sud intr-un comunicat transmis duminica, citat de Reuters.
Secretarul Trezoreriei Australiei, Wayne Swan, si ministrul sud-african al Finantelor, Pravin Gordhan, copresedinti ai comitetului G20 pentru reforma FMI, au afirmat ca traditia ca directorul general al FMI sa fie un european este depasita.
Ei au facut trimitere la un acord adoptat in 2009 la Pittsburgh de G20 care promoveaza un proces deschis de selectie a directorului general al FMI, cerand onorarea acestei conventii.
"Criza financiara globala a demonstrat ca lumea are nevoie de un FMI puternic si de un director general puternic. Prea mult timp a fost legitimitatea FMI subminata de conventia de a desemna conducerea institutiei in baza nationalitatii candidatilor. Pentru a conserva increderea, credibilitatea si legitimitatea Fondului, trebuie sa existeu n proces deschis si transparent de selectie, care sa rezulte in angajarea celei mai competente persoane ca director general, indiferent de nationalitate", au aratat cei doi oficial in comunicat.
Institutiile financiare infiintate in 1944 in urma conferintei de la Bretton Woods au operat timp de mai mult de 60 de ani in conformitate cu o traditie neoficiali, dar rigida, care impune ca seful FMI sa fie un european, iar presedintele Bancii Mondiale un american.
Swan a adaugat, separat de omologul sau sud-african, ca importanta tot mai mare a economiilor emergente, in special a celor asiatice, reprezinta un motiv pentru a lua in calcul candidati non-europeni la sefia FMI.
"Traditia de a numi automat un european in acest rol este demult depasita, tinand cont de inclinarea balantei puterii in economia globala catre economiile emergente, in special cele din Asia, in ultimele cateva decenii. Cel mai bun candidat ar putea foarte bine sa vina din Europa, dar cred ca este esential ca selectia sa nu fie limitata la o tara sau un continent. De aceea voi incerca, alaturi de colegii mei internationali, sa ma asigur ca numirea in aceasta institutie globala de foarte mare importanta se va baza pe merite", a spus ministrul australian.
Marea Britanie este primul stat G7 care o sprijina oficial pe Lagarde drept candidat la sefia FMI
Marea Britanie o sprijina pe Christine Lagarde pentru pozitia de director general al FMI, devenind primul stat G7 care sustine oficial candidatura ministrului francez al Finantelor pentru postul ramas vacant dupa demisia lui Dominique Strauss-Kahn, transmite Reuters.
Strauss-Kahn, el insusi fost ministru al Finantelor in Franta, a demisionat joi din functia de director general al FMI, dupa ce a fost arestat la finele saptamanii trecute la New York sub acuzatii de tentativa de viol. El a fost eliberat vineri pe cautiune si va fi judecat in arest la domiciliu, sub monitorizare electronica.
Arestul si, ulterior, demisia lui Strauss-Kahn au declansat o dezbatere tensionata privind succesorul sau la conducerea FMI.
Europa incearca sa determine prelungirea traditiei ultimilor 65 de ani, de a avea un european ca director general al Fondului, argumentand ca institutia are un rol important de jucat in solutionarea crizei datoriilor de stat din zona euro.
Totodata, tarile emergente fac presiuni pentru a-si consolida influenta pe scena economica globala, mizand pe importanta tot mai evidenta a statelor in dezvoltare ca motoare de crestere pe plan mondial.
Din perdeaua de nume vehiculate in ultimele zile in presa internationala drept posibili succesori s-a ridicat ca favorita Christine Lagarde, sustinuta de numeroase tari europene si, incepand de sambata, sprijinita oficial de Marea Britanie.
"O sprijinim pentru ca este cel mai bun candidat pentru aceasta functie, iar personal cred ca ar fi foarte bine sa avem pentru prima data in istoria de 60 de ani a fondului o femeie ca director general. A dat dovada de abilitati de lider international ca presedinte al consiliului de anul trecut al ministrilor de finante din statele G20. A fost de asemenea un promotor puternic al tarilor care incearca sa-si reduca deficitele bugetare ridicate si sa se descurce dupa posibilitati", a declarat ministrul britanic al Finantelor, George Osborne, intr-un comunicat.
Premierul birtanic David Cameron declara, cu cateva saptamani in urma, ca ascensiunea unor tari precum China si India ar putea sugera "ca a venit timpul sa avem un candidat din alta parte a lumii".
Oficiali din Suedia, Austria, Italia, Germania si alte state europene au afirmat de-a lungul saptamanii ca Lagarde ar fi un bun candidat sau si-au declarat deschis sprijinul pentru ministrul francez, dand impresia ca Europa s-a reunit in spatele unui candidat unic.
Lagarde este laudata pentru rolul sau in eforturile de solutionare a crizei datoriilor de stat din zona euro, dar si pentru modul in care a gestionat relatiile dintre economiile dezvoltate si cele emergente in cadrul G20, grup care a fost prezidat anul trecut de Franta. Inainte de a se alatura guvernului francez in 2005, Lagarde a condus casa americana de avocatura Baker & McKenzie, din Chicago.
De cealalta parte a disputei diplomatice, statele emergente nu au reusit pana acum sa promoveze la unison o personalitate pentru sefia FMI.
Kermal Dervis, considerat unul dintre cei mai de succes ministri ai Economiei din istoria recenta a Turciei, era considerat un posibil favorit insa s-a autoexclus vineri din cursa.
Surse apropiate situatiei au declarat sambata ca Mexicul inclina spre a-l propune pe guvernatorul bancii centrale, Agustin Carstens. Ministrul mexican al Finantelor a declarat joi ca Carstens ar fi cel mai bun candidat pentru inlocuirea lui Dominique Strauss-Kahn.
Carstens a fost director general adjunct al FMI timp de trei ani inainte de a se alatura administratiei presedintelui mexican Felipe Calderon ca ministru al Finantelor, in anul 2006.
El a devenit seful bancii centrale a Mexicului in ianuarie 2010.
Pe acelasi subiect: