A mai aparut un continent. Se numeste tot Europa
Presedintele Frantei a declarat astazi intr-un interviu pentru Le Monde ca de acum exista doua Europe. Intr-una se afla Franta, in cealalta Marea Britanie.
Nicolas Sarkozy a fost destul de clar in gandirea sa pe doua Europe:
Reporter: La Bruxelles, saptamana trecuta, ati pus Marea Britanie in afara Europei.
Sarkozy: Nu vad lucrurile asa. Noi am facut totul, eu si cancelarul Angela Merkel, pentru ca Marea Britanie sa fie parte din acord. Insa acum sunt clar doua Europe: cea care vrea mai multa solidaritate printre membrii sai si organizare si cea care s-a atasat la logica pietelor.
Liderii europeni nu au reusit vineri sa ajunga la un acord privind o modificare a Tratatului UE pentru toate cele 27 de state membre in ideea de a reforma zona euro. Astfel, noul pact pentru consolidarea disciplinei bugetare va fi adoptat numai de cele 17 tari ale zonei euro si de cele voluntare, respectiv din Europa de Est, precum Polonia. Marea Britanie a fost cea care a refuzat si a impus "conditii inacceptabile", dupa cum a declarat Nicolas Sarkozy, citat de AFP.
"Interesul Marii Britanii nu era protejat". Declaratia ii apartine premierul britanic David Cameron care a si-a justificat astfel refuzul de modificare a tratatului UE. Britanicul vorbeste despre o "decizie dificila, dar buna".
"Daca nu poti obtine siguranta in interiorul tratatului, este mai bine sa ramai in afara", a apreciat premierul in cadrul unei conferinte de presa la incheierea primei zile a summitului de la Bruxelles.
Londra a amenintat de mai multe ori ca isi va exercita dreptul de veto. Marea Britanie a cerut mai multe concesii din partea partenerilor sai, care au fost considerate excesive.
Principala conditie britanica, potrivit unor diplomati: obtinerea posibilitatii de a bloca legile UE privind supravegherea financiara paneuropeana, in cazul in care Londra considera ca "interesul sau national era amenintat". Concret, chiar daca un text era votat cu majoritate, Marea Britanie ar fi putut cere sa fie examinat la nivelul cel mai inalt, cel al sefilor de stat si de Guvern (Consiliul European), unde ar fi trebuit sa obtina sprijin unanim. Londra ar fi avut astfel de facto un drept de veto.
Cererea a fost insa considerata inacceptabila pentru ca asta ar fi insemnat excluderea City din Londra, principala piata financiara europeana, dintr-o parte a supravegherii paneuropene.
Citeste si:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS