China va continua sa sprijine Europa impotriva crizei. Viceministru chinez: "Suntem in aceeasi barca"
China va continua sa participe la actiunile internationale de sprijinire a Europei impotriva crizei, a declarat viceministrul chinez de externe, Fu Ying (foto). Acesta a respins ideea ca Beijingul se multumeste doar sa asiste la evenimentele din zona euro, transmite Reuters.
"China va face parte din efortul international de ajutorare a Europei. Am facut multe, am fost atat de implicati, si europenii stiu asta. Vrem sa investim, importam mai mult, trimitem delegatii sa cumpere, ajutand astfel la crearea de locuri de munca, ceea ce va stimula economia. China va continua sa faca parte din efort pentru ca suntem interdependenti. Suntem in aceeasi barca", a afirmat oficialul, aflata in vizita la Viena.
Cu cele mai mari rezerve valutare din lume, China este una dintre putinele tari care dispun de atat de multi bani pentru a prelua o parte semnificativa din piata obligatiunilor de stat din Europa, ajutand zona euro sa iasa din criza.
Sustinatorii acestei solutii considera ca China si-ar face un serviciu daca ar acorda un astfel de sprijin zonei euro, deoarece Beijingul si-ar diversifica astfel resursele financiare dincolo de dolar si ar asigura cresterea economica pe cea mai mare piata de export a producatorilor chinezi.
China a tratat cu raceala astfel de sugestii si nu s-a angajat public sa contribuie la fondul de interventie de urgenta al zonei euro, desi oficialitatile europene "curteaza" Beijingul in acest sens.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS