Ruşii de la Vimetco scot la vânzare acţiunile producătorului de aluminiu Alro din Slatina
Aluminiu
Producătorul de aluminiu Alro a anunţat luni că acţionarii săi, Vimetco NV şi Conef SA, intenţionează să lanseze o ofertă publică de vânzare pentru acţiunile companiei, potrivit News.ro.
Grupul, împreună cu filialele sale, reprezintă unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa după capacitatea de producţie, cu operaţiuni în toate segmentele semnificative ale producţiei de aluminiu.
Grupul este format din divizii upstream şi downstream, de la activităţi care includ exploatarea şi rafinarea materiilor prime, până la producţia şi vânzarea de produse din aluminiu primar şi procesat (care cuprind produse laminate plate şi produse extrudate).
Vânzările şi EBITDA ale Grupului, în 2017, au fost de 2,7 miliarde lei (aproximativ 679 milioane dolari) şi respectiv 566 milioane lei (aproximativ 140 milioane dolari).
”Aceasta este o veste foarte bună pentru Alro. Alro a devenit un jucător cheie pe piaţa globală a aluminiului, cu un istoric puternic, cu scală şi prezenţă internaţională. Avem o echipă puternică de management, care lucrează împreună de mulţi ani, cu o strategie clară de a continua să crească prezenţa Alro în rândul clienţilor importanţi din întreaga Uniune Europeana şi dincolo de aceasta, şi cu o experienţă dovedită de creştere a Companiei şi de a obţine performanţe financiare”, spune Marian Năstase, preşedintele Alro.
Vimetco NV deţine, în prezent, 84,2% din acţiunile Alro. Acţionarii Vânzători intenţionează să ofere acţiuni Alro către investitorii instituţionali şi investitorii de retail din România, şi investitorilor eligibili din afara României.
"Modelul nostru integrat pe verticală, care presupune să avem control asupra fiecărei etape a producţiei noastre, este un atu puternic al Alro. Am implementat activ o strategie pentru a creşte accesul nostru la industrii sofisticate, care solicită aluminiu procesat care să respecte standarde tehnice foarte specializate. Suntem mândri că producători precum Airbus apeleaza la Alro pentru produse din aluminiu care sunt de cea mai înaltă calitate”, spune Gheorghe Dobra, director general al Alro.
Folosind bauxita extrasă din minele din Sierra Leone (Africa), grupul produce alumina, principala materie primă utilizată pentru producerea aluminiului, care este procesată în rafinăria din Tulcea, România.
Minele operate de grup şi rafinăria sa acoperă integral necesităţile de bauxită şi de alumină ale acestuia. Totalul resurselor de bauxita, măsurate şi indentificate în minele exploatate de grup începând cu 1 ianuarie 2018, au fost estimate de grup la 53,6 milioane de tone, pe care acesta le consideră suficiente pentru aproximativ 20 de ani de operaţiuni (în conformitate cu ratele actuale de producţie). În 2017, grupul a produs 1.787.716 tone, respectiv 472.606 de tone de bauxită şi, respectiv, de alumină.
Unităţile de producţie şi de prelucrare a aluminiului care aparţin grupului sunt situate în Slatina, România. Acestea au produs aproximativ 282.000 de tone de aluminiu primar în 2017 din care aproximativ 56% a fost utilizat intern, în producţia de produse din aluminiu procesat care, în acelaşi an, s-a ridicat la aproximativ 109.000 de tone.
Grupul fabrică şi vinde un portofoliu diversificat şi flexibil de produse din aluminiu, inclusiv produse din aluminiu primar, cum ar fi sârmă, bare, plăci şi lingouri, precum şi produse laminate plate, cum ar fi table, bobine şi plăci şi o gamă largă de profile extrudate.
Începând cu 2002, Grupul a investit aproximativ 412 milioane dolari pentru a dezvolta şi menţine capacitatea de producţie a aluminiului primar şi procesat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS