România, cel mai mare producător de gaze din estul Europei. Primele emanaţii au fost descoperite în 1909, iar prima conductă de transport din Europa a fost construită în Mureș
Rafinarie, gaze naturale
România este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa de Est, cu o producţie medie de gaze naturale în ultimii ani de circa 11 miliarde de metri cubi, afirmă Federaţia Patronală Petrol şi Gaze.
"Aniversăm pe 13 septembrie Ziua Gazistului Român. Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, prin companiile membre, transmite un mesaj de mulţumire tuturor persoanelor care lucrează în sectorul gazelor naturale şi reaminteşte cu această ocazie importanţa adoptării politicilor publice menite să susţină dezvoltarea acestei ramuri. Producţia medie de gaze naturale în ultimii ani a fost de circa 11 miliarde de metri cubi, calificând România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Europa de Est. În contextul actual, remarcăm nevoia acută de încurajare a investiţiilor în sector pentru sporirea rolului industriei în dezvoltarea economiei naţionale şi pentru protecţia eficientă a consumatorilor vulnerabili de energie", afirmă Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, într-un comunicat.
Organizaţia apreciază că dezvoltarea pieţei de gaze naturale poate aduce numeroase beneficii pentru oamenii devotaţi industriei. Conform FPPG, prin stimularea investiţiilor în infrastructura esenţială şi totodată prin sprijinirea consumului sustenabil de gaze naturale în producerea de energie electrică, gazele naturale din producţia internă pot fi utilizate la valoare adăugată mărită.
Potrivit Federaţiei, gazele naturale reprezintă cel mai important combustibil din economia românească, cu o pondere de 31% din energia primară. Istoria sectorului împlineşte deja 111 ani, din clipa în care primele emanaţii de gaz natural au fost descoperite la Sărmăşel, judeţul Mureş în anul 1909.
Anul 1910 marchează prima intenţie de transport a gazelor din Europa, finalizată în 1914 cu prima conductă de transport gaze naturale din Europa, de la Sărmăşel la Turda pe o distanta de 55 km. În 1915 se înfiinţează prima societate din Europa, Ungarische Erdgas Gesellschaft (UEG), cu obiectul de activitate exclusiv: explorarea, forarea, exploatarea, transportarea şi distribuirea gazelor naturale din bazinul transilvănean.
"După ani încărcaţi de istorie, timp în care am fost pioneri în domeniu, perspectivele pentru România sunt îmbucurătoare. Gazoductul BRUA are ca scop creşterea securităţii în alimentarea cu gaze naturale a ţării prin accesul la noi resurse, precum şi tranzitul către pieţele europene a producţiei de gaze naturale din Bazinul Caspic, prin interconectorul România - Bulgaria şi viitorul interconector Bulgaria - Grecia, România va avea acces la Coridorul Sudic de Gaz. BRUA constituie pentru ţara noastră o etapă extrem de importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului naţional de transport de gaze naturale, precum şi o cale de acces la pieţele europene a unei părţi din potenţiala producţie românească din Marea Neagră. Ne exprimăm aprecierea în faţa zecilor de mii de oameni dedicaţi care lucrează sau care au activat în această industrie de importanţă strategică naţională şi îi felicităm pentru dedicarea lor faţă de sectorul gazier românesc", se mai spune în comunicat.
Potrivit unui raport realizat de compania britanică BP la nivel mondial, România s-a situat anul trecut pe locul al treilea în UE în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, cu 9,5 miliarde de metri cubi. Producţia de gaze a României a fost mai mică cu 3,7% faţă de cea din anul 2017.
Principalul producător de gaze din UE rămâne Marea Britanie, cu 40,6 miliarde de metri cubi anul trecut, în scădere cu 31,5%. Urmează, pe locul doi, Olanda, cu 32,3 miliarde de metri cubi, în scădere cu 16,3%, scrie Agerpres.
La nivel mondial, producţia de gaze anul trecut a totalizat 3.867 miliarde de metri cubi, cu 5,2% mai mult decât în 2017. Pe primul loc în lume au fost Statele Unite ale Americii, cu 831,8 de miliarde de metri cubi, în creştere cu 11,5%.
Pe locul doi la nivel global s-a situat Federaţia Rusă, cu 669,5 miliarde de metri cubi, în creştere cu 5,3%, urmată de Iran, cu 239,5 miliarde de metri cubi, cu 8,8% în plus.
Mai multe despre:
#gaze naturale#petrol si gaze
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS