O nouă rundă de concesiuni de perimetre petrolifere în România, din care șase în Marea Neagră. Petroliști: “Există companii interesate şi bani pentru investiţii”
Offshore, gaze naturale, petrol
Companii petroliere din toată lumea aşteaptă o nouă rundă de concesiuni de perimetre petrolifere din România, în cadrul căreia vor fi scoase la licitaţie 22 de câmpuri onshore şi şase offshore, a declarat Stephen Birell, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră din România (ROPEPCA).
Acesta a arătat că, deşi Autoritatea Naţională de Resurse Minerale (ANRM) a declarat deschisă Runda a XI-a de licitaţii încă din vara anului trecut, anunţul nu a fost încă publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
"Nu ştim de ce nu a fost publicat încă şi nu ştim când va fi publicat", a spus Birell, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă există interes din partea sectorului petrolier pentru aceste perimetre, el a răspuns: "Absolut, da! Am prezentat acest lucru în întâlnirile pe care le-am avut cu diverse grupuri, în UE şi în Marea Britanie, iar unul dintre grupuri include 63 de companii petroliere. Există companii interesate şi bani disponibili pentru aceste investiţii. Problema este de stabilitate şi predictibilitate".
În luna iulie 2019, ANRM anunţa că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial pe 24 iulie.
ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi.
Potrivit ordinului, data care marchează deschiderea oficială a Rundei a XI-a de apel public de ofertă este cea în care anunţul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
De la acea dată, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice.
După publicarea anunţului privind demararea rundei în Jurnalul Oficial al UE, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.
Detalii privind procedura de organizare şi modalitatea de evaluare vor fi publicate pe site-ul ANRM, după apariţia în Jurnalul UE a anunţului.
Runda anterioară, Runda a X-a, a fost derulată în perioada 2009-2010, când ANRM scos la licitaţie concesionarea a 30 de petrimetre petrolifere, din care 12 onshore şi 18 offshore.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS