Ministrul Economiei: Preţul gazelor naturale din aceasă iarnă va fi mai mic decât preţul din iarna 2019. Exploatarea gazelor din Marea Neagră, o prioritate
Gaze naturale
Gazele naturale s-au ieftinit în România, a declarat marţi Virgil Popescu, ministrul Economiei, care dă asigurări că preţul gazelor din iarna lui 2020 va fi mai mic decât preţul din iarna 2019.
"Aşa cum am promis, la 1 iulie, piaţa de gaze naturale s-a liberalizat. În plus faţă de această liberalizare am schimbat obligaţia de vânzare centralizată pe piaţa cu gaze cu un gas program release. Practic, prin acest program, am legat preţul gazelor din România de preţul bursei regionale de la Viena, Baumgarten. Exact cum am şi preconizat, oferta de gaze pe piaţa romţnească este mai mare decât cererea şi, evident, avem o ieftinire a preţului gazelor naturale, ajungând un pic sub preţul Bursei de la Viena. Asta înseamnă că piaţa românească devine piaţă funcţională şi de aceea fluxul de gaze este şi de ieşire din România, nu numai de intrare în România. Vestea bună va fi şi pentru consumatorul casnic şi pentru consumatorul industrial, este că preţul gazului natural în România va fi mai scăzut. Acum, nu putem compara preţul din octombrie, noiembrie, decembrie cu preţul de acum. Dar cu certitudine preţul din iarna lui 2020 va fi mai mic decât preţul din iarna 2019. Asta cu certitudine, pentru că preţul gazului a scăzut şi scăzând avem o referinţă mai joasă", a declarat Virgil Popescu la Digi 24, potrivit News.ro.
Întrebat dacă producem suficient pentru a acoperi cererea, oficialul a răspuns că da.
"Producţia Romgaz a crescut în ultima perioadă cu 10%, acolo practic a fost o întârire a echipei manageriale şi s-au redeschis sonde, iar Romgaz a reuşit să îşi crească producţia cam cu 10%. Asta înseamnă venituri mai mari pentru companie, venituri mai mari la bugetul de stat, o ofertă de gaz pe piaţa românească mai mare şi implicit toată lumea ar avea de câştigat şi implicit scade şi preţul la gaz. Şi industria românească devine mult mai competititvă", a precizat ministrul Virgil Popescu.
El a mai spus că explotarea gazelor naturale din Marea Neagră a rămas o prioritate.
"Trebuiau îndeplinite mai multe condiţii ca aceasta să se întâmple. Abrogarea Ordonanţei 114 a fost făcută, renunţarea la obligaţia de vânzare a 50% din producţie pe piaţa cetralizată a fost realizată şi înlocuită cu acest gas program release, care aduce beneficii prin scăderea preţului gazului. Mai rămâne de modificat Legea Offshore, care nu se poate face decât în Parlament. Nu ne putem asuma ca Guvern să modificăm Legea Offshore şi să fie modificată în Parlament, mai ales că suntem într-un proces electoral şi cred că nu este un moment prielnic", a adăugat ministrul, care a precizat că partidul nu are o majoritate în Parlament.
România a reluat, sâmbătă, exporturile de gaze pe ruta Arad-Csanadpalota, după o pauză de doi ani. Ultima dată când s-au exportat gaze din România spre Ungaria a fost în luna august 2018.
Astfel, pe data de 12 septembrie, exporturile au crescut de la zero la 4,749 milioane de kWh, conform graficelor ENTSO-G (reţeaua europeană a transportatorilor de gaze). A doua zi, 13 septembrie, exporturile au continuat cu 5,086 milioane de kWh/zi, iar luni, 14 septembrie, exporturile au fost de 5,085 milioane de kWh.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS