Cristian Caciulescu a vandut 20% din actiunile Chevron Romania catre Chevron Global Energy, inregistrata in SUA, care si-a majorat astfel pachetul de actiuni detinut de la 25% la 45% din capital. Restul actiunilor Chevron Romania sunt controlate de Texaco Overseas Holding din SUA.  Atat Texaco Overseas Holding, cat si Chevron Global Energy, fac parte din grupul american Chevron, unul dintre cei mai mari producatori de petrol din lume. 

Grupul Chevron este prezent in Romania din 1999, cand a inceput comercializarea lubrifiantilor Texaco. Chevron are in Romania si operatiuni de explorare a perimetrelor de hidrocarburi in Moldova si pe tarmul Marii Negre, pe care le deruleaza prin intermediul unei alte firme. 

Chevron Romania a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de 56,1 milioane de lei si pierderi de peste 670.000 de lei. Pentru 2010, compania a raportat afaceri de 51 milioane de lei si pierderi de 1,2 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice.