Valoarea pietei europene de publicitate online a depasit 24,3 miliarde de euro. Crestere de 80% in mediul mobil
Valoarea pietei europene de publicitate online a depasit 24,3 miliarde de euro, potrivit studiului anual AdEx Benchmark IAB Europa, care a fost lansat la conferinta IAB Europe Interact, in Barcelona. Cele mai insemnate cresteri s-au inregistrat in mediul mobil, cu aproape 80% (392 mil. euro) si pe segmentul reclame video, cu peste 50% crestere fata de anul anterior (661,9 mil. euro).
Studiul AdEx Benchmark a aratat ca mediul online a performat cel mai bine in piata de publicitate, cu o crestere totala de 11,5% in 2012. Europa isi continua cresterea atat in pietele dezvoltate, cat si in cele emergente, iar diversitatea publicitatii online a fost un factor puternic in ceea ce priveste dezvoltarea economica la nivel european, in ciuda volatilitatii macroeconomice, se spune in comunicat.
Cererea de publicitate video online a fost o importanta atractie pentru publicitatea de brand, cu o crestere de 50,6% in 2012, atingand aproape 661,9 milioane de euro. Pentru Europa, aceasta este prima data cand reclamele video online au ajuns la o cota de piata de doua cifre, crescand la 12,9%.
Publicitatea in mediul mobil si-a continuat ascensiunea, prezentand o crestere de 78,3% si atingand o valoare totala de 392 milioane de euro. Publicitatea de acest tip reprezinta in acest moment 5% din toate cheltuielile de display online din Europa. Potrivit comunicatului, display include bannerele pe computer si pe mobil, rich media si formatele video.
Studiul AdEx Benchmark desfasurat de IAB Europa a impartit piata de publicitate online in 3 segmente principale: Display, Classifieds & Directories, Paid-for-Search. Cresterea in aceste formate de publicitate online a fost sprijinita de schimbarea modului de folosire a gadget-urilor si de schimbari in obiceiurile de consum.
Conform sursei citate, in 2012, piata de Display Ad a cunoscut o crestere like-for-like de 9,1%, cu o valoare totala de 7,8 miliarde de euro. Aceasta crestere a fost determinata, in principal, de continutul video online si pe mobil. Parametrii de masurare mai relevanti, masuratorile mai bune pentru campanii, automatizarea imbunatatita si simplificarea procedurii de achizitionare de spatiu de publicitate online dezvoltate de industrie au crescut increderea marketerilor in publicitatea online.
In 2012, valoarea de piata a Classifieds and Directories a fost de 4,5 miliarde de euro si a fost sustinuta de o redistribuire pronuntata a cheltuielilor pentru classified, de la print la online. Continuarea consolidarii acestui sector a crescut scala site-urilor classified, facandu-le pe acestea mai atragatoare pentru publicitari. Amprenta pronuntata a pozitiei Classifieds and Directories din regiunea Scandinava a continuat sa creasca piata europeana. Performante notabile au fost inregistrate in Danemarca (cu o crestere de 20%) si in Suedia (cu o crestere de 23,9%).
Paid-for-Search a experimentat cea mai puternica crestere de like-for-like, de 15,5% - si a avut o valoare de piata de 11,9 miliarde de euro. Rezultatele dinamice ale Rusiei, care a crescut cu 44,9%, au fost un puternic influentator. Cu toate acestea, chiar si cateva dintre cele mai mari si mai mature piete de Search din Europa, ca Regatul Unit si Germania au continuat sa se dezvolte, ajutate de volumul marit de Search Ads. Cheltuielile crescute din partea publicitarilor de dimensiuni mici si a cautarilor facute de pe smartphone-uri si tablete au contribuit in mod semnificant la aceasta schimbare.
Topul celor 10 tari care conduc in ceea ce priveste publicitatea online a ramas la fel, cu exceptia Rusiei, care a urcat de pe locul 5 pe locul 4, inlocuind Italia. Aceasta a coborat o pozitie si a ajuns pe locul 5. Cea mai mare crestere din piata apartine Rusiei, cu 34%, urmata de Turcia, cu 30,4%.
Pe primul loc in acest clasament se situeaza Regatul Unit, cu 6,6 miliarde de euro, fiind urmata de Germania - 4,6 miliarde de euro, Franta - 2,8 miliarde de euro, Rusia - 1,5 miliarde de euro, Italia - 1,4 miliarde de euro, Olanda - 1 miliard de euro, Spania - 0,9 miliarde de euro, Suedia - 0,8 miliarde de euro, Norvegia - 0,6 miliarde de euro si Danemarca - 0,6 miliarde de euro.
Realizat de IHS Screen Digest, studiul acopera intreaga Europa, de la pietele mature din vestul si nordul Europei, la pietele emergente din estul si sudul continentului, pe parcursul anului 2012. Datele reprezinta situatia din ianuarie-decembrie 2011. Aceasta este cea de-a sasea editie a AdEx, prima editie a evenimentului avand loc in 2006.
Mai multe despre:
#publicitate online#internet
Pe acelasi subiect: