Desi Romania nu se poate ridica la nivelul altor tari din Europa, in ceea ce priveste consumul sau investitiile in media, avem potential urias de dezvoltare, in special pe segmentul digital, sustine Alexandra Olteanu, director Initiative Media, agentie media care editeaza anul ghidul pietei de profil si de publicitate Media Fact Book.

Caderea printului din ultimii ani a favorizat cresterea online-ului si, mai nou, a mobile-ului. „Pe mobile suntem la inceput, dar in urma cu 10 ani eram in acelasi punct cu online-ul. Mobile e zona de crestere cea mai rapida pe plan mondial, iar trendul acesta nu ne va ocoli”, considera Alexandra Olteanu intr-un interviu acordat Incont.ro. Totodata, Olteanu mizeaza foarte mult si pe continutul video, captivant inca pentru multi utilizatori. „Marturie in acest sens sta succesul site-urilor video.”
 
Mai jos gasiti un interviu cu directorul Initiave Media, acordat pentru incont.ro:

Reporter: De ce credeti ca piata continua sa scada pentru al cincilea an consecutiv? Poate fi 2014 primul an de crestere in advertising?

Alexandra Olteanu: Piata de advertising este in directa corelatie cu volumul vanzarilor de bunuri si servicii din Romania. Atata vreme cat indicatorii care tin de puterea de cumparare si de incredere de consum a populatiei nu se redreseaza, nu vom inregistra nici crestere pe piata romaneasca de advertising.

R: Cati bani estimati ca pot incasa din piata romaneasca gigantii Facebook si Google?

A.O: Vorbim despre aproximativ 20 milioane de euro net in 2013, ajungand sa atraga in jur de 50% din banii de promovare online ai brandurilor din Romania. Mentionez ca este estimarea Initiative, pentru ca nu exista niciunfel de cifre oficiale referitoare la incasarile din Romania.

R: De ce caderea printului este asa de mare in Romania, practic este record european?

A.O: Evolutia unui vehicul media este in corelatie cu schimbarea obiceiurilor de consum a populatiei. Printul romanesc a fost lovit din mai multe directii: a pierdut cititorul in urma cu un deceniu in favoarea televiziunii de cancan, de stiri, a revistelor de presa; nu a avut niciodata o distributie puternica si sanatoasa; nu a stiut sa-si construiasca un pilon viabil in online cu continut diferit de editia tiparita (cu mici exceptii), iar in final, odata cu venirea crizei, a pierdut si banii din advertising. Pierderea cotei de advertising vine ca urmare a disparitiei cititorului de presa.
 
R: Ce se intampla cu cititorii pierduti din print, ii recastigati in online? (in ceea ce priveste publicitatea)

A.O: Cititorul de presa consuma informatie din foarte multe parti: online, mobile, televiziune. Consumul media s-a fragmentat extrem de mult si, de cele mai multe ori, consumatorul este expus catre mai multe media in acelasi timp. El alege sa raspunda cu atentie acelui tip de media care i se adreseaza intr-o maniera personalizata. Cred ca digitalul si in special mobile au capacitatea de a „servi” consumatorului mesajul, ma refer aici la nivel de continut, timming, context, chiar si geolocatie, astfel incat sa obtina aceea atentie si interactiune pe care toate brandurile o vor in ziua de azi.

R: Cum va evolua piata online din Romania in comparatie cu pietele dominante din regiune – Cehia si Polonia? Digitalul aflat in crestere ne poate ajuta sa recuperam distanta fata de „plutonul fruntas”?

A.O: Este clar ca sunt tari mai dezvoltate decat noi pe digital, dar si in ceea ce priveste investitiile media. Insa, trebuie sa tinem cont si de faptul ca investitiile in digital sunt direct corelate cu timpul pe care utilizatorul il petrece in acest mediu, cu obiceiurile lui de consum. In Polonia, de exemplu, penetrarea smartphone-urilor in piata mobile e de 27%, cifra spre care ne indreptam si noi. Un specific al Poloniei este si orientarea puternica a utilizatorilor catre continutul local, orientare care la noi nu e atat de evidenta. De exemplu, desi populatia tarii e in jur de 40 de milioane, iar penetrarea Internetului de aproximativ 68% in urban, doar 10 milioane de useri au cont de Facebook, iar cea mai populara pagina numara mai putin de doua milioane de fani.

Putem recupera distanta pana la acest „pluton fruntas” in doua moduri: prin cresterea penetrarii si a consumului de digital (indiferent de device) – lucru care se va intampla cu siguranta, suntem obisnuiti cu un ritm agresiv de crestere - sau prin cresterea calitatii de continut local, lucru care va incuraja investitiile in piata romaneasca. 
 
R: Cand anticipati ca digitalul va atinge o valoare de piata de 100 milioane de euro?

A.O: Mai repede decat ne-am imagina. Sunt convinsa ca orice estimare bazata pe fapte va fi devansata de realitatea urmatorilor anilor. Astazi, daca incepi o afacere, primul euro de promovare il investesti in mediul digital.

R: Unii oameni din piata vorbesc despre o inflatie de site-uri si produse online, unele de calitate indoielnica, altele de calitate premium. Cand preconizati ca piata se va maturiza in acest sens, ca se va mai aseza?

A.O: E un proces de autoreglare, atat din partea publisherilor, cat si a advertiserilor. Mediul romanesc digital este extrem de aglomerat – intr-un viitor apropiat publicitarii vor fugi de zone in care mesajele intra unele peste altele. Display-ul trebuie folosit pentru a genera valoare, nu pentru a deranja consumatorul. Aici cred ca e important ca si publisherul sa aiba o politica clara de servire a acestor mesaje, numite interactive.

R: In Romania, foarte putini clienti au site-uri declinate in zona mobile – aplicatii ori site-uri de mobil. Piata creste mult peste banii investiti in aceasta zona. Cand credeti ca device-urile mobile vor atrage bani, investitii? Cand vor fi incluse in media planurile publicitarilor?

A.O: Pe mobile suntem la inceput, dar in urma cu 10 ani eram in acelasi punct cu online-ul. Mobile e zona de crestere cea mai rapida pe plan mondial, iar trendul acesta nu ne va ocoli. Avem o cota de penetrare a smartphone-urilor de 15-20%, asta inseamna in jur de 3 milioane de consumatori care pot instala aplicatii, care vor sa acceseze site-uri optimizate pentru mobile, care cauta utilitate si relevanta in fiecare mesaj asupra caruia se opresc, care petrec foarte mult timp in compania retelor sociale. Pentru acesti consumatori, mobile trebuie sa fie prezent in strategia de comunicare impreuna cu digitalul.

R: Cat credeti in consumul linear pe Internet – streaming live, emisie pe Internet? In ultimul an au aparut mai multe produse care muta consumul linear pe Internet – ex. Gandul.info, Ziarul Financiar.

A.O: Noi credem foarte mult in video, e un continut captivant, interesant pentru utilizatori – marturie in acest sens sta succesul site-urilor video. Oamenii cauta continut de calitate, platforma prin care acesta le este livrat e mai putin importanta. Atata vreme cat publicul este online, e natural ca si continutul video sa inceapa sa se mute, macar partial, in online. Marii jucatori din televiziune au realizat deja acest lucru.
 
R: Pana unde poate ajunge publicitatea neconventionala?

A.O: Daca am avea raspunsul la aceasta intrebare, n-ar mai putea fi definita drept „neconventionala”.

Media Fact Book este o lucrare de analiza a pietei romanesti de media si publicitate, ghid editat anual de agentia de media Initiative din 1997.

Initiative Media este una dintre cele mai mari retele de media independente din lume, ce asigura servicii specializate de planificare de media, de strategie, consultanta de media si new media.