Ambasadorul Cehiei in Romania: "Aderarea la Schengen si MCV nu ar trebui interconectate"
Spatiul Schengen. Sursa foto: Mediafax
Ambasadorul Republicii Cehe in Romania, Jiří Šitler, afirma ca aderarea Romaniei la Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare nu ar trebui "interconectate" si ca "e timpul sa dispara" constrangerile privind libera circulatie a fortei de munca si a persoanelor din Romania si Bulgaria in UE.
Ambasadorul Republicii Cehe in Romania, Jiří Šitler, a declarat, luni, dupa o vizita la Prefectura Mures, ca aderarea Romaniei la Spatiul Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare nu ar trebui "interconectate, pentru ca sunt doua lucruri separate" si ca aceasta este pozitia intregii clase politice din Cehia, scrie Mediafax.
"Este ceea ce am declarat intotdeauna, ca toate conditiile tehnice sunt indeplinite si asta este important, pentru ca cerintele politice nu faceau parte din intelegere. Desigur, exista si celelalte procese, cum sunt Mecanismul de Cooperare si Verificare, care sunt importante de discutat, dar in opinia noastra nu ar trebui interconectate, pentru ca sunt doua lucruri separate. Am avut alegeri, recent, in Cehia si pozitia nu s-a schimbat, toate partidele, inclusiv noul guvern, au ramas cu aceeasi pozitie in aceasta privinta", a spus ambasadorul.
El a apreciat totodata ca "e timpul sa dispara" constrangerile legate de libera circulatie a fortei de munca si a persoanelor din Romania si Bulgaria in spatiul UE, intrebat fiind despre opozitia unor lideri europeni fata de ridicarea, din 2014, a restrictiilor impuse romanilor si bulgarilor pe piata UE.
Ambasadorul a subliniat ca libertatea circulatiei fortei de munca si a persoanelor este un drept fundamental in UE. "Cred ca libera circulatie a fortei de munca este un fundament de baza al UE, deci nu trebuie sa existe tranzitie deloc in aceasta privinta si cred ca este timpul sa dispara aceste constrangeri. In ceea ce priveste Cehia si cetatenii cehi, nu este de o importanta fundamentala pentru noi, pentru ca nu sunt multi cetateni cehi care sa plece sa lucreze in alte state membre, ei prefera sa stea acasa. La ora actuala avem mai multi cetateni straini din UE in Cehia la lucru decat cetateni cehi in alte tari ale UE, deci directia e clara. Ca si principiu, libertatea circulatiei fortei de munca si a persoanelor este un drept fundamental al UE. Avem si noi multi romani care lucreaza in Cehia si asa trebuie sa fie", a aratat ambasadorul.
Consiliul JAI va reveni asupra subiectului aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen atunci cand vor exista conditii favorabile, declara, joi, Dailis Alfonsas Barakauskas, ministrul lituanian de Interne, a carui tara asigura Presedintia UE.
"In ceea ce priveste implementarea acquis-ului Schengen de catre Romania si Bulgaria, astazi am putut doar sa evaluam situatia la zi. Consiliul a luat nota de declaratia comuna a Romaniei si Bulgariei si va reveni asupra acestei probleme, fara intarziere, atunci cand vor exista conditii favorabile", declara Dailis Alfonsas Barakauskas, la conferinta de presa de la finalul reuniunii JAI de joi.
Romania si Bulgaria au prezentat, joi, la Consiliul JAI, o declaratie politica in care isi exprima dezamagirea fata de imposibilitatea luarii unei decizii privind aderarea la Schengen si sustin ca nu exista niciun motiv juridic sau concret pentru o noua amanare, potrivit unui comunicat MAE.
Titus Corlatean declara ca Romania a indeplinit criteriile tehnice privind aderarea la Schengen, iar autoritatile de la Bucuresti nu stau in genunchi, cu mana intinsa, astfel ca au transmis europenilor ca asteapta sa fie anuntate cand va exista consens pentru primirea in acest spatiu.
"Nu se pune problema de a abandona un obiectiv legitim al Romaniei, respectiv al Bulgariei. In acelasi timp, nici nu poti sa stai in genunchi si sa stai cu mana intinsa, cata vreme noi am indeplinit criteriile clare, obiectivele tehnice din acquis-ul Schengen si, in acelasi timp, platim pentru lucruri care n-au legatura cu noi", declara, vineri seara, la Digi24, ministrul de Externe, Titus Corlatean.
In opinia sa, europenii inventeaza tot felul de pretexte, precum MCV, pentru a amana primirea celor doua tari in Schengen, dar in realitate este vorba de "situata sociala, economica, de criza din Europa din acesti ani". Realitatea tine de faptul ca "prestatia, poate, a anumitor guverne fata de asteptarile propriilor cetateni nu produce acele rezultate de crestere economica, de mai mult confort in societatea respectiva", mai spunea Corlatean.
Pe acelasi subiect: