Rezultele alegerilor pentru PE si imbunatatirea ratingului Romaniei de catre S&P au dus cursul BNR sub pragul de 4,40 lei/euro, minimul ultimelor 10 luni
Cursul BNR a coborat marti cu 1,4 bani, la 4,3958 lei/euro, un nou minim al ultimelor 10 luni, cu activitate intensa pe piata interbancara, iar dealerii cred ca banca centrala a intervenit indirect in piata, prin cumparare de euro, pentru a tempera aprecierea leului, scrie Mediafax.
BNR nu a mai anuntat un curs mai redus decat cel de marti incepand din 30 iulie 2013, cand rata de referinta a fost de 4,3907 lei/euro.
Pentru dolarul american, BNR a publicat marti un curs de 3,2206 lei/dolar, in coborare cu un ban.
Francul elvetian este cotat de banca centrala la 3,5972 lei, in coborare cu 1,4 bani, la cel mai redus nivel din ultimele 6 luni si jumatate. In 7 noiembrie 2013, referinta francului a fost de 3,5945 lei.
Potrivit analistilor citati de Bloomberg, intarirea leului a fost determinata in principal de decizia agentiei Standard & Poor's de a imbunatati ratingul Romaniei in categoria investment grade, recomandata investitiilor pe termen lung.
"Una dintre cele mai linistite sedinte din acest an s-a desfasurat ieri (luni - n.r.) cu leul intarindu-se pana aproape de 4,40 lei/euro, in linie cu anticiparea noastra pentru un avans al leului pe fondul rezultatului puternic obtinut de guvernantii socialisti la alegerile pentru Parlamentul European. Totusi, credem ca in jurul pragului de 4,40 lei/euro potentialul pentru interventii valutare creste, asa cum sugereaza cresterea volumelor care a insotit avansul leului saptamana trecuta. Iar luand in calcul tiparul din trecut si comentariile BNR ce indica faptul ca Banca nu crede ca sunt suficiente motive fundamentale pentru castiguri suplimentare ale leului, continuam sa credem ca leul are un potential limitat de intarire dincolo de 4,40 lei/euro", noteaza analistii ING Bank intr-o nota transmisa marti.
In regiune, forintul se depreciaza marti cu 0,4%, iar zlotul polonez stagneaza fata de euro.
Ratele medii ale dobanzilor practicate marti dimineata de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au coborat usor, la 2,13% - 2,63% pe an, de la nivelurile de luni, de 2,16% - 2,66% pe an.
Dobanzile continua sa fie mult sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, de 3,5% pe an, si mai ridicate decat dobanda practicata de banca centrala la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.
Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au scazut marti dimineata la 2,10% - 2,60% pe an, de la 2,14% - 2,64% pe an.
Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru creditele in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a coborat la 2,71% pe an, fata de 2,73% pe an in sedinta anterioara.
Mai multe despre:
#curs valutar#apreciere leu
Pe acelasi subiect: