Cursul BNR a coborat la 4,4099 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 10 luni
Cursul de schimb leu/euro de la BNR a scazut cu 0,65 bani, la 4,4099, la cel mai redus nivel din ultimele 10 luni, in timp ce pe piata interbancara euro este cotat in crestere usoara, pe volume reduse de tranzactionare.
Un curs mai redus fata de cel anuntat vineri a fost publicat de BNR la 31 iulie 2013, cand rata de referinta a fost de 4,4048 lei/euro.
Pentru dolarul american, BNR a publicat luni un curs de referinta de 3,2315 lei/dolar, in scadere cu 0,95 bani.
Leul s-a intarit si fata de francul elvetian, cursul BNR coborand la 3,6111 lei, fata de 3,6160 lei/franc vineri. Francul a ajuns astfel la cel mai scazut nivel incepand din 2 decembrie 2013, cand cursul a fost de 3,6007 lei/franc.
Cu putin timp inaintea orei 13:00, euro era cotat pe piata interbancara la 4,4095 - 4,4105 lei, in urcare usoara fata de nivelurile de la finele saptamanii trecute, de 4,4080 - 4,4095 lei/euro, potrivit dealerilor. Volumele tranzactionate sunt reduse, in prima parte a zilei fiind efectuate numai 16 transferuri.
Cel mai redus curs la care au fost efectuate tranzactii luni dimineata a fost de 4,4090 lei/euro.
In regiune, forintul se depreciaza cu 0,22%, iar zlotul stagneaza fata de euro.
Ratele medii ale dobanzilor practicate luni dimineata de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au urcat la 2,16% - 2,66% pe an, de la nivelurile de vineri, de 0,91% - 1,41% pe an, la inceputul unei noi perioade in care bancile trebuie sa constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR.
Dobanzile continua sa fie mult sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, de 3,5% pe an, si mai ridicate decat dobanda practicata de banca centrala la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an. Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana au urcat luni dimineata la 2,14% - 2,64% pe an, de la 1,84% - 2,34% pe an.
Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la 3 luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru creditele in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a coborat la 2,73% pe an, fata de 2,76% in sedinta anterioara.