Deputatul Tudose, seful Comisiei economice: De ce nu au citit clientii contractele de credit inainte sa le semneze? Bancile nu sunt Crucea Rosie!
"Nu am luat nici partea bancilor si nici partea consumatorilor. Clientii trebuie sa inteleaga ca daca au luat un credit trebuie sa-l ramburseze si daca au semnat inseamna ca si-au dat acordul si nu se pot face prea multe lucruri! Bancile nu sunt nici Crucea Rosie si nici Armata Salvarii", a declarat intr-un interviu acordat incont.ro presedintele Comisiei economice din Camera Deputatilor, Mihai Tudose (PSD).
Deputatii din Comisia economica au avizat marti pozitiv, cu unanimitate de voturi, OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori, ei adoptand, totodata, si 98 de amendamente la prevederile initiale ale acesteia, despre care clientii nemultumiti sustin ca ar fi fost propuse de catre Asociatia Romana a Bancilor (ARB).
"Daca se asteptau cumva clientii sa ii ajutam noi sa nu-si mai plateasca creditele, atunci se poate spune ca nu sunt in favoarea lor cele 98 de amendamente aduse de Comisia Economica OUG 50. A fost si ramane in fals nivel de asteptare si sunt prea multi cei care cred ca bancile sug sangele poporului, ajutati fiind si de anumite case de avocatura", a explicat Tudose.
El a adaugat ca prin amendamentele aduse, clientii nu vor putea sa mai ceara plata retroactiva a comisioanelor si comisionul unic a fost anulat.
"Eu sunt jurist si stiu foarte bine ca nicio lege din lume nu lasa portite pentru a cere plata retroactiva a comisoanelor. Nu exista asa ceva", a mai declarat seful deputatilor din Comisia Economica.
"Au venit oficialii unei firme de leasing care ne-au spus ca ei in niciun caz nu pot sa ceara aceeasi suma pentru a da unui client o copie dupa contract cu a schimba numarul de inmatriculare la cererea clientului. Drept urmare, am considerat ca nu poate fi doar un singur comision, ci mai degraba creditorii sa fie obligati sa treaca de la inceput in contract ce servicii pot oferi si contra caror sume maximale, eventual", a explicat deputatul PSD.
El a adaugat ca in acelasi timp, au fost puse limite de timp de 12 luni in cazurile in care clientii nu pot fi penalizati decat cu sanctiuni plafonate pentru neplata la timp a ratelor, daca au intrat in somaj, au avut parte de o reducere majora de salariu sau in cazul in care unul dintre codebitori a decedat.
"In plus, am adoptat si ANPC a fost de acord, ca autoritatea sa nu poata suspenda activitatea unei banci in cazul in care nu respecta OUG 50, ci sa suspende produsul bancar respectiv, cel aflat in culpa", a mai spus Mihai Tudose.
"Am primit foarte multe scrisori, petitii, telefoane si de la bancheri si de la clienti. Nu consider ca eu sau colegii mei au fost supusi la presiuni din partea bancilor. Si eu am avut probleme cu bancile si inteleg clientii cu ce se confrunta, dar in acelasi timp, eu merg pe ideea ca daca ai semnat, e bun semnat", a continuat Tudose.
El a spus ca a primit plangeri de clienti care sustineau ca banca le ia penalitati si de 30% si ca ii trimiteau contractele prin posta si ca nu avea ce sa le spuna acestora decat ca in contract asa au semnat ca accepta penalitati de 30%.
"Ce sa le fac eu?! Nu inteleg cum de au semnat fara sa citeasca sau fara sa se informeze despre ce inseamna acele prevederi", a continuat seful Comisiei de Politica Economica din Camera Deputatilor.
"ANPC-ul a fost prezent la discutii si ei au fost de acord cu scoaterea anumitor prevederi care puteau impinge la excese sau care nu faceau decat sa distruga sistemul. Bancile nu fac acte de caritate, dar in acelasi timp si ele trebuie sa inteleaga ca datele de la sfarsitul lui august nu arata deloc grozav: sunt credite date de peste 50 de miliarde de euro, dintre care restantele sunt de mai bine de 3,5 miliarde de euro. Asa ne-au fost prezentate noua si nu arata deloc bine aceasta statistica", a punctat deputatul PSD.
Traseul Ordonantei 50
Ordonanta 50/2010 care va deveni legea 456/2010 a primit pana in prezent avizul Comisiei Juridice si pe cel al Comsiei pentru Politica Economica si mai trebuie avizata de Comisia de Industrii si Servicii, dar Comisia pentru buget, finante si banci este cea va avea cuvantul cel mai greu de spus.
"Amendamente se pot depune de catre toate comisiile avizatoare, iar Comisia de buget, finante, banci stabileste care sunt respinse si care sunt admise, avand acest drept, dar in plen cand se va vota legea, aceasta va fi prezentata cu toate amendamentele, atat cu cele respinse, cat si cu cele admise", a mai explicat Mihai Tudose.
Pe acelasi subiect: