Bancherii, ANPC si Concurenta se intalnesc luni la Finante sa discute OUG 50!
Reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si ai Consiliul Concurentei se vor intalni, astazi, la ora 15:00, la sediul Ministerului Finantelor Publice cu oficiali ai ministerului pentru a discuta ordonanta privind creditele populatiei.
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chritoiu (foto), a declarat la conferinta MEDIAFAX Talks about Competition Law, ca a fost invitat de cei de la Ministerul Finantelor Publice sa participe la o intalnire cu ARB si ANPC avand ca tema prevederile OUG 50/2010 privind contractele de credit ale consumatorilor.
OUG 50/2010 a fost aprobata in luna iunie, iar actul normativ este contrasemnat de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, presedintele ANPC, Constantin Cerbulescu si seful Departeamentului de Afaceri Europene, Bogdan Manoiu.
Presedintele ARB, Radu Ghetea, a declarat luni, la conferinta MEDIAFAX Talks about Competition Law, ca bancherii vor solicita presedintelui Traian Basescu sa nu promulge legea de aprobare a OUG 50/2010 privind creditele populatiei daca iese din Parlament in forma actuala.
Intrebat daca ARB va cere presedintelui Traian Basescu sa nu promulge legea in cazul ca va fi aprobata de Camera deputatilor in forma actuala, Ghetea a raspuns: "Sigur ca da".
"Ar fi foarte multe de spus si avem in continuare speranta ca la nivelul Comisiei de Finante si Banci din Parlament vom avea posibilitatea de a ne spune punctul de vedere. In cazul in care Camera Deputatilor va adopta legea asa cum este, aceasta trebuie promulgata. In continuare CA al ARB are mandat sa mearga pe toate caile pana la clarificarea situatiei", a afirmat Ghetea.
La finele lunii august, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, declara ca Parlamentul va aproba "suta la suta" fara modificari legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populatiei, asa cum s-a intamplat si in comisii, iar ANPC nu va propune modificari de substanta, pentru ca actul normativ a primit acceptul comisarului european.
"Suta la suta Parlamentul nu va modifica nimic, pentru ca am vazut deja opiniile senatorilor din comisiile prin care a trecut deja ordonanta. N-au schimbat o virgula, n-au acceptat niciun amendament. Nici macar prelungirea termenului de 90 de zile in care bancile trebuie sa se conformeze", declara atunci Cerbulescu.
Ordonanta, aflata in dezbatere la Camera Deputatiilor, dupa ce a primit votul Senatului, are ca principala prevedere de impact obligatia bancilor de a calcula dobanzile variabile exclusiv in functie de un indice de referinta transparent (EURIBOR/ROBOR/LIBOR), la care adauga o marja fixa, care nu poate fi modificata pe parcursul derularii contractului.
Bancile sustin ca actul normativ le permite sa pastreze actualele costuri, prin majorarea marjei fixe aferente ratelor variabile, aratand ca in caz contract pierderile sistemului vor fi de sute de milioane de euro.
Ghetea sustine ca bancile vor fi obligate sa provizioneze toate imprumuturile pentru populatiei aflate acum in derulare daca pierd un singur proces privind modul de aplicare a OUG 50/2010, care reglementeaza dobanzile la creditele consumatorilor.
Presedintele ARB a lasat de inteles ca bancile vor proviziona creditele in totalitate, dar provizioanele vor acoperi doar pierderea potentiala din reducerea de dobanda care ar interveni in urma unui proces.
Astfel, bancile ar fi obligate sa acopere sumele primite in plus fata de ce va considera instanta ca trebuia incasat prin aplicarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
OUG 50/2010 precizeaza ca in cazul clientilor care nu se prezinta sa semneze actele aditionale la contract se considera acceptare tacita, ceea ce nu inseamna ca documentele nu pot fi respinse de catre clienti sau atacate in instanta.
Mai mult, actul normativ stipuleaza ca toate prevederile care exced cadrul legal sunt nule de drept.
Pe acelasi subiect: