OMV Petrom se poate lista pe bursa de la Londra pana la 31 decembrie 2016. Intercapital: Listarea va avea impact pozitiv pentru toata piata de capital din Romania
Actionarii OMV Petrom au spus da listarii secundare a OMV Petrom pe Bursa de Valori din Londra, prin emisiune de certificate de depozit, avand la baza actiuni suport. Aprobarea este valabila pana la 31 decembrie 2016, potrivit raportului transmis BVB.
Directoratul OMV Petrom a fost imputernicit ca, in functie de conditiile favorabile ale pietei, sa intreprinda toate masurile necesare in vederea realizarii acestei listari secundare, sa incheie contractul de intermediere si oricare altele, daca va fi cazul, precum si sa desemneze o banca depozitara si sa incheie contractul de depozitare si sa aleaga orice consultanti sau subcontractori, daca va fi necesar, transmite Agerpres.
Actionarii au decis ca data de inregistrare 9 octombrie 2015.
Mariana Gheorghe (Presedinte al Directoratului si Director General Executiv) si Andreas Matje (Membru al Directoratului si Director Financiar) au fost imputerniciti pentru a semna in numele actionarilor hotararile Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor OMV Petrom, dar si pentru a indeplini orice act sau formalitate cerute de lege pentru inregistrarea hotararilor AGOA.
Potrivit companiei, listarea secundara este de asteptat sa conduca la diversificarea bazei de actionari, cresterea vizibilitatii, extinderea acoperirii de catre brokeri internationali si imbunatatirea lichiditatii de tranzactionare a societatii.
Tradeville: Listarea OMV Petrom la Bursa de la Londra poate grabi procesul de reducere a participatiei detinute de FP la Petrom
Listarea OMV Petrom la Bursa de la Londra poate favoriza, chiar grabi, procesul de reducere a participatiei detinute de Fondul Proprietatea la Petrom, avand in vedere faptul ca propunerea a venit din partea Fondului, a declarat pentru Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al firmei de brokeraj Tradeville.
"Avand in vedere ca propunerea a venit din partea Fondului Proprietatea, care are in plan o potentiala reducere a participatiei detinute in Petrom, listarea la Londra poate favoriza, chiar grabi, acest proces. Pentru OMV Petrom, o eventuala reducere a participatiei de catre FP, ar insemna cresterea free-float-ului (actiunile libere la tranzactionare - n.r.), aflat in prezent la niveluri destul de scazute (circa 10%). Cresterea free-float-ului nu se traduce neaparat intr-un potential de crestere al actiunii SNP, ci mai degraba ajuta la imbunatatirea lichiditatii actiunii, cumulat pe cele doua burse (nu doar cea de la BVB). O alta consecinta a listarii Petrom la Londra poate fi cresterea vizibilitatii companiei la nivel international, ceea ce se traduce, practic, intr-o imbunatatire a imaginii Petrom", a mentionat Ovidiu Dumitrescu.
Grigoras, Intercapital: Listarea OMV Petrom la Bursa de la Londra, impact pozitiv pentru toata piata de capital din Romania
"Listarea OMV Petrom la Londra are un impact pozitiv pentru toata piata de capital din Romania pentru ca, odata cu aceasta listare, un numar mai mare de investitori la Bursa de la Londra vor afla de actiunea Petrom, si odata ce au cumparat actiuni Petrom, pot fi interesati si de alte companii listate la BVB. Estimez un impact pozitiv si asupra activitatii companiei pentru ca, prin listarea la Bursa de la Londra, compania isi diversifica sursele de finantare a activitatii viitoare si va putea atrage bani de la investitori, atat de la Bucuresti, cat si de la Londra. Deci are acces la finantare din mai multe piete. Din punct de vedere al pretului de tranzactionare, o astfel de operatiune va duce la o crestere a lichiditatii totale, adica o crestere a numarului de actiuni tranzactionate pe cele doua burse, fata de ceea ce este in prezent", a subliniat directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.
Nicu Grigoras a adaugat ca, potrivit informatiilor anterioare, intentiile erau ca "odata cu listarea a OMV Petrom la Bursa de la Londra sa se realizeze o vanzare de actiuni, respectiv Fondul Proprietatea sa vanda o parte din actiunile pe care le detine la OMV Petrom catre investitorii de la Londra".
"Fondul Proprietatea, in momentul de fata, detine un pachet de aproximativ 19% din OMV Petrom si intentiona ca o parte din acest pachet sa il vanda catre investitorii de la Londra", a mai spus el.
OMV, cea mai mare companie industriala listata din Austria, detine 51,01% din actiunile OMV Petrom, statul roman, prin Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, detine 20,64%, Fondul Proprietatea detine 18,99%, iar 9,36% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.