Tinerii care vor sa se mute la sat si sa-si dezvolte o afacere ar putea primi 70.000 de euro de la stat
Sursa foto: Mediafax
Tinerii care vor sa se instaleze in mediul rural si sa-si dezvolte o afacere ar putea primi de anul viitor finantare prin Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) de 70.000 euro, fata de 40.000 euro in actualul program, 2007-2013.
"Noi preconizam ca vom majora si suma alocata cu 50%", a declarat marti, la conferinta ZF Agribusiness, organizata de Ziarul Financiar, Nicolae Popa, director general adjunct de implementare tehnica al APDRP.
In perioada 2007-2013 au fost alocate pentru masura de sprijinire a tinerilor 331 milioane euro, fiind finantate 12.425 de proiecte cu o valoare de 308,8 milioane euro.
Potrivit lui Popa, platile efectuate in contul acestor proiecte se ridica la 216,46 milioane euro. Numarul total al proiectelor primite pe masura pentru sprijinirea tinerilor a fost de 22.494, in valoare de 630 millioane euro.
In aprilie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara ca pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitari, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, suma nerambursabila pentru instalarea in mediul rural.
"Vrem ca in viitoarea programare financiara sa marim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro și sa marim alocarea financiara astfel incat cat mai mulți fermieri tineri sa se instaleze in mediul rural", a spus Constantin in primavara.
Tanarul fermier este o persoana cu varsta sub 40 de ani si care desfasoara o activitate agricola.
"Daca pana acum nu exista o diferentiere intre tanarul fermier si un fermier care primea un sprijin pe suprafata de 139 de euro pe hectar, in viitoarea programare fermierul tanar va primi pentru cinci ani, pentru primele 25 de hectare, o suma marita cu 25%. Astfel acesta va fi stimulat sa lucreze si sa aiba un avantaj la inceperea activitatii agricole", a afirmat atunci Constantin.
Mai multe despre:
#fermieri#sprijin guvernamental
Pe acelasi subiect: