Top 10 cele mai ciudate stadioane din lume
In timp ce Romania abia se chinuie sa finalizeze un stadion de 55.000 de locuri, capabil sa gazduiasca o finala Europa League, tari precum Taiwanul sau Africa de Sud ne-au luat-o cu mult inainte, propunand arene nu doar mai mari, ci cu adevarat interesante si neobisnuite.
1. World Games Stadium – Taiwan
Taiwanul are cel mai mare stadion din lume care functioneaza pe baza de energie solara: World Games Stadium.
Grandioasa arena a fost construita in numai doi ani, cu 150 de milioane de dolari si este, de altfel, primul stadion 100% solar.
Are un acoperis de 14.155 de metri patrati ce produce 1,4 gigawati ora de electricitate pe an, se alimenteaza de la 8.844 de panouri solare si are 40.000 de locuri.
Cand este inchis, taiwanezii folosesc electricitatea generata pentru a alimenta circa 80% din cartierele invecinate.

2. Allianz Arena – Germania
Allianz Arena este stadionul echipelor de fotbal Bayern Munchen si TSV 1860 Munchen. Cu o capacitate de 69.901 locuri, este primul stadion din lume a carui culoare exterioara se schimba. Astfel, este rosu atunci cand joaca Bayern Munchen, albastru atunci cand joaca TSV 1860 si alb atunci cand gazduieste meciurile nationalei de fotbal a Germaniei, potrivit Oddee.com.

3. Estadio Municipal de Aveiro – Portugalia
Asa cum spune si numele, este vorba despre un stadion din orasul portughez Aveiro, realizat pentru UEFA Euro 2004 de catre arhitectul Tomas Taveira. Are un design ambitios, combinand forme simple, in culori vii, atat pe dinafara, cat si pe dinauntru. Pentru ca fiecare scaun are o alta culoare, fara sa tina seama de vreo regula.
Astfel, cand pasesti pe stadion, vezi in jurul tau o explozie de culori: rosu, verde, galben, albastru, alb sau negru si chiar daca nu are loc niciun eveniment, ai senzatia ca petrecerea este pe cale sa inceapa.

4. Marina Bay Floating Stadium – Singapore
Platforma de la Marina Bay, din Singapore, este cea mai mare arena plutitoare. Construita in intregime din otel, aceasta are 120 de metri lungime si 83 latime. Platforma poate sustine pana la 1.070 tone, adica 9.000 de oameni, 200 de tone de echipamente si 30 de tone de vehicule. Iar tribunele au o capacitate de 30.000 de locuri.

5. Igraliste Batarija – Croatia
Dintre zidurile fortaretei Trogir, din Croatia, datand din secolul al XV-lea, rasare un stadion micut, apartinand clubului HNK Trogir, cu numai 1.000 de locuri. Si chiar daca nu impresioneaza prin marime, are farmecul sau special.

6. Eco Stadium Janguito Malucelli – Brazilia
Nicaieri nu se simte mai aproape mirosul gazonului decat pe Eco Stadium Janguito Malucelli. Si asta pentru ca stadionul din Curitiba este prima arena ecologica din Brazilia. Are o capacitate de 6.000 de locuri, iar toate scaunele sunt "la firul ierbii". In plus, designerii au folosit exclusiv lemn reciclat pentru constructie.

7. Mmabatho Stadium – Africa de Sud
Stadionul Mmabatho este o constructie multifunctionala, din orasul Mafikeng. Mmabatho a fost realizat in 1981 de o firma de constructii rusa, gazduieste in special meciuri de fotbal si are 59.000 de locuri.

8. Gospin Dolac – Croatia
Construit in 1989, este un stadionul echipei de fotbal NK Imotski, din Croatia. Are o capacitate de 4.000 de locuri si este chiar mai in "groapa" decat Dinamo, fiind asezat exact la marginea unei prapastii de 500 de metri, la baza careia se gaseste un lac.

9. Fujieda City Stadium – Japonia
Stadionul japonez are locuri pentru 13.000 de spectatori. Si ce are atat de special? Ei bine, oamenii pot sa se uite la meci, dar si sa organizeze un picnic, de exemplu, pentru ca tribunele nu sunt construite pe scari de beton si nu au scaune, ci doar terase cu iarba, de unde poti privi meciul chiar si intins comod.

10. Recep Tayyip Erdogan Stadium – Turcia
Recep Tayyip Erdogan este o arena multifunctionala din Istanbul, fiind acum stadionul echipei de fotbal Kasimpasa S.K. Desi capacitatea sa a fost marita la 13.500 de locuri, jumatate din teren este expusa la inaltime, intreg cartierul putand urmari meciurile sau alte evenimente care se desfasoara pe teren.

Bonus
Sa nu uitam de primul stadion subteran: The Wall din Doha, Qatar, gata anul acesta. Ventilatia sa este realizata cu ajutorul unor aparate de aer conditionat ultraperformante, iar iluminatul nu se face cu clasicele nocturne, ci printr-o instalatie integrate in corpul constructiei. Aceasta inedita alegere a arhitectilor de la MZ & Partners da o nuanta futurista stadionului.
Datorita aspectului, terenul aratand ca o tastatura, iar tribunele ca un display, constructia este poreclita "The Laptop". Bineinteles, ideea de a muta un stadion sub pamant, la racoare, a venit din cauza temperaturilor locale foarte mari din timpul verii (si 50 de grade Celsius), dar si a umiditatii, ambele fiind motiv de disconfort atat pentru jucatori, cat si pentru spectatori.

VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS