Timișoara, Cluj-Napoca și București, în topul scumpirilor, în luna martie. Cu cât au crescut prețurile apartamentelor
Apartamente, imobiliare
Apartamentele au continuat să se scumpească ușor, în luna martie, orașele în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri fiind Timișoara, Cluj-Napoca și București.
Potrivit unei analize Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat de vânzătorii de apartamente a ajuns la 1.200 euro pe metru pătrat util, atât pentru locuințele vechi, cât și pentru cele noi.
Timișoara ocupă, în luna martie, primul loc în clasamentul scumpirilor din marile orașe. Datele arată că valoarea medie de listare a unui apartament, indiferent de anul construcției, a fost cu 1,7% mai mare față de luna anterioară, situându-se la 1.187 de euro pe metru pătrat util (față de 1.167 de euro pe metru pătrat).
Locuințele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,8% (de la 1.170 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi în aceeași măsură (de la 1.155 la 1.176 de euro pe metru pătrat).
După saltul de 2,8% consemnat în februarie, avântul prețurilor în București s-a mai temperat în martie, astfel că un apartament poate fi achiziționat în prezent cu 1.316 euro pe metru pătrat util – ceea ce echivalează cu un plus de 1,1% față de luna precedentă (de la 1.302 euro pe metru pătrat util).
Cele două segmente de piață analizate au avut evoluții similare. Astfel, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.204 la 1.219 euro pe metru pătrat util), în vreme ce acelea noi au consemnat o creștere de 1,1% (de la 1.371 la 1.386 de euro pe metru pătrat util).
Dintre cele șase centre universitare analizate, Brașovul a consemnat, luna trecută, cea mai mică marjă de creștere a prețurilor, respectiv 0,3% – de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util. Cele două segmente majore de piață au avut însă un comportament diferit: în vreme ce apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,1% (de la 1.019 la 1.030 de euro pe metru pătrat util), cele noi s-au ieftinit cu 0,6% (de la 997 la 991 de euro pe metru pătrat).
După ușoara scădere (de 0,2%) înregistrată în februarie, în martie, prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca au revenit pe creștere. Potrivit analizei citate, așteptările proprietarilor s-au majorat, per ansamblu, cu 1,6%, de la 1.460 la 1.483 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% (de la 1.515 la 1.536 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 1,9% (de la 1.401 la 1.427 de euro pe metru pătrat).
În Constanța, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare, indiferent de anul construcției, a ajuns la 1.114 euro pe metru pătrat util, cu 0,4% mai mult decât la finele lunii precedente (când se situa la 1.110 euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,3% pe parcursul lui martie, de la 1.095 la 1.109 euro pe metru pătrat util. La polul opus, însă, cele noi s-au ieftinit cu 2,3%, de la 1.154 la 1.128 de euro pe metru pătrat.
Iașiul este singurul dintre marile orașe analizate în care prețurile apartamentelor au consemnat o scădere generalizată. Astfel, așteptările proprietarilor s-au diminuat, per ansamblu, cu 1,8% (de la 990 la 972 de euro pe metru pătrat util), tendința descendentă fiind resimțită pe ambele segmente de pață analizate. În vreme ce locuințele vechi s-au depreciat cu 0,6% (de la 967 la 961 de euro pe metru pătrat), cele noi s-au ieftinit cu 2,2% (de la 1.001 la 979 de euro pe metru pătrat),
Lansat în ianuarie 2000, portalul Imobiliare.ro a depășit pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Mai multe despre:
#imobiliare#preturi apartamente
Pe acelasi subiect: