Skanska vinde două clădiri de birouri în București pentru 97 mil. euro, cea mai mare tranzacție a companiei pe piața românească
Skanska
Skanska a vândut clădirile de birouri Campus 6.2 și Campus 6.3, situate în București, către S IMMO AG, o companie imobiliară cu sediul în Austria, în cadrul unei tranzacții de 97 mil. euro, este cea mai mare pe care Skanska a realizat-o pe piața românească de până acum.
Campus 6.2 și 6.3 reprezintă faza 2 din complexul de birouri Campus 6, situat în zona de Centru-Vest a Bucureștiului. Cele două clădiri au o suprafață închiriabilă de aproape 38.000 de mp și 463 de locuri de parcare.
În prezent, clădirile sunt închiriate în proporție de 99%, de către companii reputabile, precum Microsoft și Société Générale European Business Services.
Este cea de a cincea vânzare pe care Skanska România o face în 9 ani de existență pe piața locală, iar caracteristicile unice ale proiectului transformă Campus 6 într-o destinație care atrage clienți din variate domenii.
“Vanzarea celor doua cladiri este una cu totul speciala. Este una dintre cele mai mari tranzactii din Romania, in contextul global in care inca ne aflam, cea mai mare tranzactie pentru Skanska, pe piata locala si prima incheiata cu S IMMO AG, de catre Skanska, la nivel global. Ne concentram mereu in a construi parteneriate longevive, iar in cazul Campus 6.2 si 6.3 am inceput seria acestora impreuna cu Microsoft si Société Générale European Business Services si continuam acum cu S IMMO AG. Sa avem apoape de noi astfel de companii ca si parteneri de business ne face extrem de mandri si ne da o energie tare buna in a ne mentine ritmul sustenabil de dezvoltare a businessului, in Romania. Multumesc intregii echipe de proiect si colegilor implicati in aceasta tranzactie pentru ca intotdeauna fac “posibilul” din ceea ce cateodata pare foarte greu de realizat”, a declarat Aurelia Luca, Vicepreședinte Executiv al Operațiuniunilor din România pentru divizia de dezvoltare comercială a Skanska în CEE
În timpul procesului de vânzare Skanska a fost asistată de PeliPartners și Jones Lang LaSalle.
''Am fost alături de Skanska în acest proiect, de la achiziționarea de terenuri la vânzare. Suntem bucuroși că am contribuit la această dezvoltare și că am continuat colaborarea noastră de 10 ani cu Skanska. Este întotdeauna un privilegiu. Această tranzacție este, de asemenea, o veste excelentă pentru piață - recuperându-se încet, dar constant într-un an dificil”, a declarat Oana Badarau, partener și șef imobiliar la PeliPartners.
Bucureștiul a atras tranzacții de aproximativ 700 milioane de euro în 2020 pana la acest moment, adică aproape 80% din piața românească, potrivit JLL. În ciuda pandemiei de Covid-19, piața este dominată de tranzacțiile cu spații de birouri, care reprezintă peste 86% din volumul tranzactiilor la nivel national si peste 88% la nivelul Bucurestiului. Dezvoltarea dinamică a orașului face ca Bucureștiul să fie atractiv atât pentru investitorii noi, cât și pentru cei existenți, care caută noi oportunități de afaceri și randamente solide.
Campus 6 este localizat în București, la mică distanță de Universitatea Politehnica, iar în apropiere se află și Grădina Botanică. Zona este bine deservită de transportul public și oferă acces facil către centrul orașului. De asemenea, complexul Campus 6 cuprinde un amfiteatru și o gamă largă de facilități precum restaurante, cafenele, bănci, centre de fitness, terenuri de fotbal și de tenis.
Cele două clădiri vor avea și o pistă de alergare de 280 de metri pe acoperiș. În plus, vor fi echipate cu rastele pentru biciclete, vestiare și dușuri, dar și cu parcare dotată cu stații de încărcare pentru vehiculele electrice.
Skanska este una dintre cele mai importante companii de dezvoltare și construcții din Europa. În afara țărilor nordice, compania derulează activități în construcția de clădiri și construcții civile în Polonia, Cehia, Slovacia și Regatul Unit.
Skanska dezvoltă proprietăți comerciale pe anumite piețe de locuințe din Polonia, Republica Cehă, România și Ungaria, iar dezvoltarea în domeniul rezidențial este activă în Polonia, Republica Cehă și în Marea Britanie folosind conceptul BoKlok. În 2019, Skanska a avut vânzări de 33 miliarde SEK și aproximativ 11.700 de angajați în operațiunile sale europene în afara țărilor nordice.
Pe acelasi subiect: