Secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii: Certificatele energetice vor fi introduse cel mai probabil de la 30 martie!
Certificatele energetice vor fi introduse cel mai probabil de la 30 martie, a declarat Ioan Andreica, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), precizand ca institutia va propune ca pentru blocurile reabilitate termic sa nu fie necesara eliberarea unui astfel de document.
"Probabil la 30 martie vor fi introduse certificatele, daca vom indeplini toate conditiile impuse de Guvern. Avem softurile, avem ghidurile, avem legislatia, din punct de vedere tehnic suntem pregatiti, este greu de spus daca numarul de auditori este de ajuns. Piata ne va spune care este numarul optim de auditori, in functie de numarul tranzactiilor", a spus, marti, intr-un seminar, Andreica.
El a mentionat ca in lunile februarie-martie se vor organiza cursuri in vederea autorizarii unui numar de circa 200 de auditori, pentru care deja au inceput inscrierile.
"Nu vreau sa se spuna ca fabricam auditori pe banda rulanta, sunt examene pe care acestia le vor da. Intr-o luna, o luna jumatate vor mai fi autorizati 150 de auditori. Daca sunt conditii de a introduce certificatele fara a produce blocaj pe piata, vom propune din nou 30 martie", a adaugat secretarul de stat in MDRT.
Citeste mai mult pe www.mediafax.ro!
Mai multe despre:
#certificate energetice#imobiliare#Ioan Andreica#Ministerul Dezvoltarii#scumpiri case
Pe acelasi subiect: