Ritmul de creștere a prețurilor pe piața imobiliară a încetinit. Clujul nu mai este orașul cu cele mai mari scumpiri la apartamente
Apartamente, imobiliare
Evoluția pieței rezidențiale în primele șase luni ale anului indică o încetinire a ritmului de creștere a prețurilor, arată o analiză Imobiliare.ro.
Astfel, după o scădere de 1,2% în luna iunie, prețul mediu solicitat se situează la o valoare de 1.200 de euro pe metru pătrat util. Această valoare este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată la începutul anului, un ritm de creștere considerabil mai lent decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Spre comparație, în primul semestru din 2017, prețurile apartamentelor s-au majorat, în medie, cu 6,7% la nivel național (până la 1.120 de euro pe metru pătrat util). De remarcat că cel mai mare ritm de creștere în prima jumătate a acestui an a fost consemnat în Brașov, care a depășit Clujul, orașul cu cele mai mari scumpiri în ultima perioadă.
Luna trecută, pretențiile vânzătorilor de apartamente din București s-au majorat ușor, respectiv cu 0,4%, de la 1.328 la 1.333 de euro pe metru pătrat util. În consecință, prețurile la finalul lunii iunie au fost cu 5,9% mai ridicate decât la începutul lunii ianuarie. Această creștere este foarte apropiată de cea consemnată anul trecut, respectiv 5,4%.
Potrivit analizei citate, prețurile din Capitală au avut, până acum, un ritm de creștere mai temperat comparativ cu alte orașe (Cluj-Napoca sau Timișoara), iar veniturile și cererea mai mari de aici sunt percepute ca fiind în măsură să mai absoarbă creșteri. Tendința de creștere din primul semestru a fost susținută mai ales de apartamentele noi, a căror valoare medie a depășit 1.400 euro/mp util la finalul lui iunie.
După o creștere de 2,8% pe parcursul lunii iunie (de la 1.048 la 1.077 de euro pe metru pătrat util), Brașovul se situează pe primul loc în clasamentul ritmului scumpirilor în prima jumătate de an. Interesant este că, în vreme ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,1% în ultima lună (până la 1.068 euro pe metru pătrat util), cele noi au consemnat un salt de peste 4,4%, atingând pragul de 1.100 euro pe metru pătrat util. Față de aceeași perioadă a anului trecut, locuințele din Brașov sunt cu 12,7% mai scumpe.
Tendința de încetinire a creșterii prețurilor este, de departe, cea mai evidentă în Cluj-Napoca: dacă în prima jumătate a anului trecut apartamentele disponibile spre vânzare s-au scumpit cu nu mai puțin de 10%, în acest an, ritmul de creștere este la jumătate. Apartamentele din Cluj-Napoca rămân însă cele mai scumpe din țară, cu o valoare medie consemnată de 1.522 de euro pe metru pătrat util, la finalul lui iunie. Ambele segmente de piață analizate au resimțit o temperare a ritmului scumpirilor. Prețul mediu cerut pentru apartamentele vechia ajuns la 1.553 de euro pe metru pătrat, iar cele noi la 1.492 de euro pe metru pătrat.
Apartamentele scoase la vânzare în Constanța s-au scumpit cu 0,8% în luna iunie (de la 1.147 la 1.156 de euro pe metru pătrat), valoarea prezentă fiind cu 5,6% mai ridicată decât cea înregistrată de indicele Imobiliare.ro în ianuarie. Locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,3% în iunie (de la 1.145 la 1.142 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi s-au scumpit cu peste 3% (de la 1.152 la 1.192 de euro pe metru pătrat).
În Iași, prețurile au scăzut cu 0,8% în luna iunie (de la 1.015 la 1.007 euro pe metru pătrat util), ceea ce a făcut ca avansul față de începutul anului să fie de 3,4% (față de nivelul de 974 de euro pe metru pătrat util valabil în ianuarie). Diferența în comparație cu anul trecut, când în primul semestru a fost consemnată o creștere de 9,6%, este considerabilă. Apartamentele vechi au atins pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat în iunie. Locuințele noi au consemnat o scădere de 1,9% în ultima lună, ajungând la 1.009 euro pe metru pătrat.
Temperarea ritmului de creștere a prețurilor se observă și în Timișosra, unde pretențiile proprietarilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 4,3% în prima parte a lui 2018 (de la 1.152 la 1.202 euro pe metru pătrat), în condițiile unei stabilizări în luna iunie. În ultima lună, apartamentele vechi din Timișoara s-au apreciat cu 0,1% (de la 1.206 la 1.207 euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 0,3% (de la 1.184 la 1.187 euro pe metru pătrat).
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro a depășit pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Pe acelasi subiect: