Proprietati evaluate in strainatate la pretul unei Dacia Sandero. FOTO
Odata cu criza financiara, preturile tot mai multor imobiliare au inceput sa scada pretutindeni pe glob. Astfel, locuinte sofisticate au ajuns sa coste de la cateva mii la cateva sute de lire sterline. Marea Britanie si India sunt doar doua dintre destinatiile unde preturile au luat-o in jos.
De pilda, in Marea Britanie, in urma cu sase luni, a fost scoasa la vanzare o casa cu doua dormitoare, potrivit Daily Mail. Pretul initial, de 15.000 de lire sterline s-a dovedit a fi insa prea mare. La orizont nu s-a ivit niciun cumparator. Astfel, vanzatorii s-au vazut nevoiti sa-i mai scada putin pretul si asa destul de mic pentru o asemenea locuinta.
Casa din orasul Burnley (nord-vestul Angliei), situata in comitatul (subdiviziunea) Lancashire, a fost vanduta prin intermediul unui agent imobiliar cu 10.000 de lire sterline. Agentul care s-a ocupat de tranzactia financiara, John Dinsdale, a sustinut ca „un investitor i-a facut aceasta oferta, pe care a acceptat-o imediat, avand in vedere ca pana atunci niciun cumparator nu daduse semne de interes”.
Locuinta de 10.000 de lire are un living, o bucatarie, doua dormitoare la etaj, o baie si totodata curte interioara. De asemenea, se afla destul de aproape de centrul orasului, la doar cateva minute distanta.
„Casa de pe strada Pritchard Street avea nevoie sa fie renovata, iar 10.000 de lire sterline a reprezentat un pret bun – cele mai multe masini de astazi costa mai mult de atat”, a adaugat apoi Dinsdale.
Cartierul Lancashire este cunoscut pentru preturile mici ale caselor de aici, iar potrivit unui studiu realizat de site-ul mouseprice.uk.com, 12 din 20 cele mai ieftine locuinte din Marea Brianie se gaseau in aceasta zona de nord-vest a Angliei, Lancashire.
Acelasi agent imobiliar a reusit sa vanda o proprietate de pe Hunslet Street Bank Hall, din Burnley, tot cu 10.000 de lire, iar o alta, localizata pe Sandhurst Street, cu 13.500 de dolari.
Alte proprietati britanice din zona sunt evaluate undeva la 32.000 de lire sterline. Recent au fost vandute imobiliare evaluate la 50.000 de dolari, relateaza Daily Mail.
In India a fost vanduta o casa in valoare de 315 dolari (echivalentul a 197 de lire sterline), la inceputul acestui an. Numita „Nano House”, proprietatea creata de arhitecti indieni ducea mai degrabaa cu o mica cladire cu pereti de bambus, acoperis din fibra si podea din pamant. Casuta indiana putea fi practic construita oriunde, noteaza cei de la impactlab.net
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS