Oficialii au lansat programul "A doua casa". Cum functioneaza si cine se poate inscrie
Oficialii au lansat programul "A doua casa", destinat celor care si-au luat in anii trecuti un imprumut garantat de stat prin programul "Prima Casa", iar acum vor sa se mute intr-o locuinta mai spatioasa sau mai scumpa. Cei interesati trebuie sa-si vanda "Prima casa", apoi isi pot face un nou credit, in aceleasi conditii, pentru o noua locuinta.
Teoretic programul vine in sprijinul celor care si-au intemeiat o familie.
Pot aplica pentru "A doua casa" numai cei care au deja o locuinta cumparata prin Prima Casa si vor sa se mute intr-una mai mare sau mai scumpa. De exemplu, dintr-un apartament cu 2 camere intr-unul cu 3.
Pot fi luate si apartamente mai mici decat cele cumparate initial, cu conditia sa coste mai mult. De exemplu, cineva care vrea sa se mute intr-un cartier mai bun.
Dragos Vilceanu - presedintele asociatiei Brokerilor Imobiliari: "Situatia in care tu te-ai grabit si ti-ai cumparat o locuinta mai la periferie si acum vrei sa te muti mai spre centru si atunci normal ca in interiorul orasului locuintele sunt mai scumpe. De ce nu, poate te muti din provincie in Bucuresti, pentru ca nici aici nu e nicio restrictie. Tu poti sa ai o locuinta "Prima casa" in Constanta, te muti cu serviciul in Bucuresti, bineinteles cu conditia sa lichidezi primul credit si sa vinzi prima locuinta.
Asadar locuintele pot fi vandute chiar daca n-au trecut 5 ani de la achizitionare, cum prevedea pana cum legea. Apoi creditul este achitat sau refinantat, iar statul si banca iau in garantie a doua casa.
Beneficiaza de acest program doar cei au in derulare un credit luat prin programul Prima Casa, 132.000 de persoane in momentul de fata. De exemplu, cineva care si-a cumparat un apartament de 2 camere cu un credit normal, negarantat de stat, nu poate aplica pentru programul guvernamental.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS