Mai putin de 3% dintre blocuri au buncare, desi sunt cerute prin lege. VIDEO
Avem adaposturi antiatomice doar pe hartie. Dupa ani de dezvoltare imobiliara, am crede ca Romania este patria buncarelor, din moment ce sunt cerute prin lege inca din 2006 la toate cladirile de peste patru etaje.
In realitate, mai putin de 3% dintre imobile au un asemenea adapost, pentru ca investitorii nu le-au amenajat, iar responsabilii au inchis ochii. In schimb, in blocurile vechi exista aceste spatii sigure unde oamenii se pot adaposti daca se intampla ceva.
Un buncar de la subsolul unui bloc din anul 1936 poate avea si peste 50 de metri patrati. Este dotat cu tubulatura pentru ventilatie, putand adaposti aproape 60 de persoane.
La blocurile noi, insa, investitorii prefera sa nu faca astfel de adaposturi antiatomice, pentru ca ii costa suplimentar si ii impiedica sa obtina un profit mai mare.
Dar, pentru obtinerea certificatului de urbanism, au nevoie de un aviz de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Asa ca vin cu proiecte care prevad initial aceste incaperi, insa ulterior spatiile devin parcari, sali de fitness ori alte anexe.
Pompierii nu mai verifica existenta incaperilor care trebuie sa intruneasca niste conditii speciale: sa aiba pereti foarte grosi si iesiri de urgenta cu tunel, la distanta de imobile. Putem spune ca, in zilele noastre, dezvoltatorii care amenajeaza un buncar sub bloc sunt exceptia de la regula.
Semn ca-n alta epoca legea era respectata, toate blocurile vechi au in subsol buncare cu sisteme de ventilatie de aproape 100 de ani.
Legea nu prevede o sanctiune pentru lipsa adapostului, dar la sesizarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, primaria poate impiedica intabularea cladirii. Daca blocul trece de receptie, investitorul scapa basma curata.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS