Cine vrea “Prima Casă” trebuie să aștepte primăvara. Fondurile s-au epuizat, iar Guvernul nu le mai suplimentează în toamnă
Programul Prima Casă ar urma să dispară în câţiva ani. Guvernul a început să aloce din ce în ce mai puţini bani şi nici nu se mai fac suplimentari de fonduri acum, în toamna, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori după rectificarea bugetară.
Programul şi-a atins scopul, de a ajuta sectorul, spun economiştii, iar băncile au venit cu credite ipotecare care au condiţii similare, dar cu un avans mai mare.
Cei care vor să cumpere un apartament prin Programul Prima Casă mai au de aşteptat până în primăvară. Momentan, fondurile s-au epuizat, iar suplimentări pentru garanţii nu se vor mai face anul acesta, anunţă Fondul Naţional de Garantare. Mai mult, programul intră de anul acesta într-un proces de decelerare.
Plafonul Fondului Naţional de Garantare pentru Programul Prima Casă a început deja să scadă, de la 2,9 miliarde de lei, cât era anul trecut, la 2,5 miliarde, anul acesta. Din 2018, până în 2020 ar urmă să fie 2 miliarde de lei pe an, până în 2021, când va fi 1,5 miliarde lei. După acest an, programul ar urma să dispară.
Simona Tărtăcuță, director de comunicare FNGCIMM: “La momentul lansării, statul a spijinit cererea, accesul unei anumite categorii. Rolul statului nu-şi mai are reflectarea directă în derularea acestui program pe termen lung.”
Iancu Gudă, președintele Asociației Analiștilor Financiar Bancari: “Relevanţa acestui program a scăzut, valoarea tranzacţiilor prin prima casă a scăzut cu 5% faţă de anul precedent. O treime dintre cei care iau prin prima casă plătesc avans mai mare”.
Mai mult, ofertele băncilor pentru credite ipotecare sunt similare. Dobânzile sunt apropiate, dar avansul este mai ridicat.
Ionuț Stanimir, purtatorul de cuvânt al unei bănci: “Avansul e de 15% mai mare decât prima casă, rata mai mică, perioada de creditare. Sfatul pe care putem să îl dăm este ca clienţii care vor un credit ipotecar, dar care nu deţin avansul, să evite să ia un credit de nevoie personale, s-a practicat nu a ieşit bine”.
Prima Casă a avut un rol important în piaţă imobiliară, din 2009, de când a fost lansat. Din totalul creditelor, aproximativ 90% au fost prin acest program. Până acum, 220 de mii de români au cumpărat astfel o locuinţa.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS