Chiriile au început să crească în centrele universitare, deși studenții încep școala peste două luni. Clujul a depășit Bucureștiul și la nivelul mediu al chiriilor
Imobiliare, apartament, Prima Casa
Cererea pe piața închirierilor de apartamente a început deja să crească încă din perioada de vară în centrele universitare, cu mult timp înainte ca studenții să înceapă noul an școlar. În acest context, și chiriile au început deja să urce.
O analiză realizată de Imobiliare.ro arată că, la jumătatea lui 2018, chiriile medii solicitate pentru apartamentele vechi (cu una, două și trei camere) sunt, în majoritatea cazurilor, vizibil mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
Cele mai importante creșteri anuale au fost consemnate, de departe, în Cluj-Napoca, care depășește Capitala și în ceea ce privește nivelul mediu al chiriilor. În București, pe de altă parte, variațiile de preț au fost semnificativ mai temperate, chiriile locuințelor cu două și trei camere fiind similare cu cele din 2017.
În capitala țării, suma medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la circa 240 de euro pe lună în vara lui 2018, în creștere de la un nivel de 228 de euro pe lună valabil în 2017. Cei interesați pot găsi, însă, și oferte mai accesibile: o garsonieră în vilă, în suprafață de 40 de metri pătrați utili, poate fi închiriată, spre exemplu, cu 200 de euro pe lună în zona 13 Septembrie.
Un apartament cu două camere, pe de altă parte, costă acum 350 de euro pe lună, în medie – o creștere semnificativă față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 321 de euro pe lună. Studenții pot găsi și oferte mai convenabile: în cartierul Drumul Taberei, spre exemplu, un apartament mobilat și utilat costă 260 de euro pe lună.
În ultimele 12 luni, pretențiile proprietarilor de locuințe tricamerale au rămas la aproximativ același nivel, respectiv 400 de euro pe lună (față de 404 euro pe lună în vara anului trecut). În Rahova, zona Petre Ispirescu, o locuință de 70 de metri pătrați utili are un preț cerut de 300 de euro pe lună.
În Cluj-Napoca, bugetul mediu necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 250 de euro pe lună în vara acestui an, ceea ce marchează un avans considerabil față de media de 220 de euro pe lună consemnată în 2017. În cartierul Gheorgheni, însă, o garsonieră de 22 de metri pătrați utili costă 200 de euro pe lună.
Așteptările proprietarilor s-au majorat și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns la un nivel de 380-390 de euro pe lună, față de 360 de euro pe lună în iunie anul trecut. În Mănăștur, o locuință bicamerală cu o suprafață de 50 de metri pătrați utili are un preț cerut de 300 de euro pe lună.
O creștere semnificativă a avut loc în cazul locuințelor tricamerale, care au ajuns la o valoare medie de listare de circa 470 de euro pe lună în luna iunie a acestui an, față de 445 de euro pe lună în urmă cu 12 luni. În cartierul Grigorescu, o unitate locativă mobilată, cu o suprafață de 61 de metri pătrați, este disponibilă spre închiriere la un preț de 380 de euro pe lună.
În Timișoara, suma necesară pentru închirierea unei garsoniere a ajuns, în vara lui 2018, la 185-190 de euro pe lună, în creștere de la 171 de euro pe lună în urmă cu 12 luni. În zona Complex Studențesc, o locuință monocamerală cu o suprafață de 17 metri pătrați utili este listată pe portal la un preț de 125 de euro pe lună.
În momentul de față, o unitate locativă cu două camere poate fi închiriat, în medie, cu 300 de euro pe lună în Timișoara, față de 278 de euro pe lună anul trecut. În zona Sinaia, însă, un apartament în vilă, de 50 de metri pătrați, costă 250 de euro pe lună.
Pretențiile proprietarilor de locuințe tricamerale se situează acum la aproximativ 360 de euro pe lună, față de 327 de euro pe lună în 2016. În zona Girocului, însă, o unitate locativă de 70 de metri pătrați este disponibilă spre închiriere pentru o sumă de 320 de euro pe lună.
La Iași, chiria medie solicitată pentru o locuință monocamerală a ajuns la 200 de euro pe lună, în condițiile în care, în perioada similară a anului trecut, aceasta ajungea la 191 de euro pe lună. În zona Tătărași, o garsonieră de 22 de metri pătrați poate fi închiriată cu 161 de euro pe lună.
În primele două luni de vară ale acestui an, apartamentele cu două camere au ajuns să coste 280-300 de euro pe lună în capitala Moldovei, față de nivelul de 269 de euro pe lună valabil anul trecut. Cu toate acestea, în cartierul Mircea cel Bătrân, spre exemplu, o unitate locativă de 55 de metri pătrați poate fi găsită cu 250 de euro pe lună.
Cei interesați de închirierea unui apartament cu trei camere în Iași ar trebui să dispună de un buget mediu de 350 de euro pe lună, în creștere de la cei 319 euro pe lună necesari în 2017. În zona Podu Roș, însă, un apartament tricameral, cu o suprafață de 70 de metri pătrați, are o chirie solicitată de 295 de euro pe lună.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Pe acelasi subiect: