Romanii au nevoie de 222 de luni (18,5 ani) pentru a cumpara un apartament de 60 mp, presupunand ca si-ar putea pune deoparte tot salariul mediu lunar. Pe de alta parte, pentru a achizitiona acelasi apartament, bulgarii ar avea nevoie, in medie, de 285 de luni (23,7 ani), iar ungurii, de aproape doua ori mai putin, potrivit ziarului Gandul.

Majorarea TVA, ince-pand din luna iulie, va avea ca efect o reducere a puterii de cumparare, iar ca urmare preturile cerute pentru apartamente vor continua sa se reduca pe termen mediu si lung, spun analistii.

"Cele mai mari scaderi se vor inregistra la preturile apartamentelor vechi. Este greu de dat o cifra, dar reducerile de pret nu vor fi de doar 2-3%, ci probabil vor fi de 5-10-15%. La Bucuresti si in orasele mari, unde sunt investitii si locuri de munca, ieftinirile vor fi de anvergura mai mica, iar in orasele mai mici, unde piata locurilor de munca este redusa, reducerile de preturi la locuinte vor fi mai mari", considera Adrian Crivii, managing partner in cadrul companiei de evaluare Darian.

Potrivit numbeo.com, cea mai mare baza de date online, pretul pe mp pentru un apartament situat in centrul Bucurestiului este de 1.300 euro, in timp ce pentru unul din centrul Sofiei costul ajunge la circa 1.400 euro.

Mai multe detalii despre acest subiect gasiti in Gandul!